Data publicării:

Pantaloni "antifurt digital", creaţi de o companie americană

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Aceşti pantaloni vor fi realizaţi de compania americană Betabrand în colaborare cu Norton, o renumită firmă specializată în crearea de programe antivirus pentru computere.

Pantalonii sunt creaţi pentru a-i împiedica pe piraţii cibernetici să acceseze ilegal paşapoartele înzestrate cu frecvenţe radio de identificare (RFID) şi cardurile de plată fără contact. Sistemele de plată fără contact sunt reprezentate de cărţi de credit, brelocuri electronice, cardurile inteligente şi alte dispozitive (precum telefoanele mobile) care folosesc tehnologiile "radio frequency identification" şi "near field communication" pentru a efectua plăţi securizate.

Potrivit experţilor în domeniul securităţii electronice, furtul digital a devenit o problemă tot mai mare în ultimii ani, scrie Mediafax.

Compania Betabrand, care are sediul general la San Francisco, şi inginerii specializaţi în software de securitate de la Norton s-au asociat în luna octombrie pentru a crea împreună perechi de jeans şi un tip special de jachetă.

Aceste articole vestimentare, realizate dintr-un material pe bază de argint, care blochează semnalele electrice, vor fi lansate pe piaţă în luna februarie.

Citește și: Hackeri, sustragere informaţii din calculatoare neconectate la Internet. Cum procedează 



Pantalonii vor fi comercializaţi la preţul de 151 de dolari, iar jacheta, la preţul de 198 de dolari.

Compania Disklabs a utilizat o tehnologie similară pentru a produce de curând un tip special de portofel care, la fel ca jeanşii Betabrand, blochează semnalele RFID. Aceeaşi companie a creat şi o gamă de genţi şi poşete care blochează semnalele telefoanelor mobile. Aceste genţi sunt folosite de poliţiştii americani pentru a depozita telefoanele mobile confiscate de la suspecţi.

Luna trecută, BBC a anunţat că datele şi înregistrările existente în mai multe telefoane mobile confiscate de poliţiştii din Marea Britanie au fost şterse în totalitate, de la distanţă, de autori necunoscuţi, întrucât acele dispozitive nu erau depozitate în spaţii securizate.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel