Data publicării:
Panică într-un avion, după ce pilotul a suferit un infarct în timpul zborului. Ce s-a întâmplat cu cei 300 de pasageri aflați la bordul aeronavei
Pilotul unui avion a suferit un infarct în timpul zborului.
Clipe de groază pentru pasagerii unui avion care decolase marți din Miami și urma să ajungă la Santiago de Chile. Pilotul aeronavei a suferit un infarct în timpul zborului, scrie La Nacion.
La bordul avionului se aflau 300 de persoane, iar aeronava a aterizat de urgență pe un aeroport din Panama. Deși la bordul avionului se afla și o asistentă medicală care a încercat să îl resusciteze pe pilot până la aterizarea acestuia pe Aeroportul Internațional Tocumen din Panama, din păcate, la sol s-a constatat decesul bărbatului.
"Din păcate, pilotul a murit imediat după ce au început simptomele. A făcut stop cardiorespirator. Nu am avut cele necesare pentru a efectua o bună resuscitare. Latam trebuie să îmbunătățească protocolul în cazul unor urgențe ca acestea, unde pot fi salvate vieți", a spus asistenta medicală care a încercat să îl salveze pe pilotul avionului.
Pasageră: Experiența a fost îngrozitoare
"Am luat zborul pe la 11 noaptea, după 40 de minute, pilotul ne-a întrebat dacă în avion se află un medic. Nu știam ce s-a întâmplat acolo. Ulterior, ne-au spus că vom ateriza pentru că pilotul se simțea rău și, când am ajuns, ne-au cerut să evacuăm avionul pentru că situația s-a înrăutățit. Noi am coborât din avion la ora 1 și ne-au dus la mai multe hoteluri, dar erau toate ocupate. Eram 300 de oameni și nu puteam încăpea toți într-un hotel. Experiența a fost îngrozitoare", a mărturisit o pasageră a respectivului avion.
Reacția companiei aeriene
"Latam Airlines Group informează că zborul LA505 de ieri, care se afla pe ruta Miami-Santiago, a trebuit să aterizeze pe Aeroportul Internațional Tocumen din Panama, din cauza unei urgențe medicale a unuia dintre cei trei membri ai echipajului. În timpul zborului au fost efectuate toate protocoalele de securitate necesare pentru a proteja viața pilotului.
Cu toate acestea, după aterizare și după ce a primit asistență la sol, din păcate, pilotul a murit. Compania aeriană Latam este profund îndurerată de cele întâmplate și transmite cele mai sincere condoleanțe familiei angajatului nostru. Îi mulțumim din suflet pentru cariera de 25 de ani și pentru contribuția valoroasă, care a fost întotdeauna marcată de dăruire, profesionalism și angajament", au declarat reprezentanții companiei.
El Grupo LATAM Airlines S.A. expresó su profundo pesar por la trágica muerte de uno de sus pilotos. Afirman que a pesar de los protocolos de seguridad y asistencia brindada, el piloto falleció. pic.twitter.com/jvab8Ic8wk
— PanamáAmérica (@PanamaAmerica) August 15, 2023
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News