Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat miercuri îngrijorat de creşterea mortalităţii cauzate de noul tip de coronavirus în Rusia, însă fără a ordona deocamdată înăsprirea măsurilor restrictive menite să stăvilească epidemia, informează AFP, scrie Agerpres.
"Numărul de noi cazuri creşte (...) şi, ceea ce este mai îngrijorător, e faptul că rata de mortalitate creşte de asemenea", a afirmat Putin în timpul unei reuniuni online cu guvernul rus.
Rusia a înregistrat miercuri un nou record de decese cauzate de COVID-19, cu 456 de morţi în ultimele 24 de ore. Numărul total de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus detectate în Rusia se ridică la 1.991.998, dintre care 34.387 s-au soldat cu deces. Însă acest bilanţ ce reflectă o mortalitate mai mică decât în alte ţări este discutabil, în condiţiile în care autorităţile ruse înregistrează doar decesele care, după autopsie, au stabilită drept primă cauză noul coronavirus.
Ce arată datele demografice
Datele demografice din perioada martie-septembrie 2020 arată în Federaţia Rusă o supramortalitate de 117.107 de decese în raport cu aceeaşi perioadă a lui 2019.
Vladimir Putin le-a cerut miercuri autorităţilor regionale ruse să nu "cosmetizeze" situaţia şi "să nu pretindă că totul este bine". Potrivit lui Putin, mai multe regiuni se confruntă cu o penurie de medicamente pentru bolnavii de COVID-19 sau cu o lipsă de ambulanţe. "Sarcina tuturor şefilor regionali este să rezolve problemele zilnice, oră de oră", a amintit el.
"Situaţia generală din Rusia este dificilă, însă este sub control", a mai dat asigurări preşedintele rus, lăudând experienţa pentru depistarea şi tratarea bolnavilor înregistrată în primăvară, precum şi dezvoltarea în Rusia a unor vaccinuri împotriva COVID-19.
Carantină exclusă
La sfârşitul lui octombrie, Putin a exclus o nouă carantină la nivel naţional pentru a nu opri economia rusă, deja afectată carantina strictă din primăvară, precum şi de sancţiunile occidentale.
Cu toate acestea, el a evocat măsuri "ţintite şi justificate", care ar putea fi luate independent în regiunile ruse.
Luni, regiunea Buriatia din Siberia a devenit prima din Federaţia Rusă care a reintrodus o carantină de două săptămâni, pentru a opri răspândirea coronavirusului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto