Data publicării:

Pamflet devastator: Cum trăiesc românii alegerile prezidențiale

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

"Fals calendar politic al anului electoral 2014". Este titlul unui articol publicat pe Sociollogica încă din luna mai și care vorbește despre situați actuală și viitoare a modului în care sunt trăite de români alegerile prezidențiale 2014. 

"Septembrie. Se lansează multe candidaturi (exemple posibile: "creștinul" filo-kaghe... ăăă, filo-rus; țicnitul blând; țicnitul țicnit; politicianul-ăsta-încă-trăiește-uau-credeam-c-a-murit; un nenea bine intenționat dar care n-are habar de nimic; românul din diaspora; omul de afaceri de care n-a auzit nimeni niciodată; Vadim; #unițisalvăm; Candidatura-Senzațională-Care-Face-Fâs-Dar-Despre-Care-O-Zi-Vorbește-Toată-Lumea, etc).

În afară de candidaturile din paragraful anterior: un candidat serios se retrage, apare altul nou care pare a fi Candidatul. O a treia campanie intră într-o furtună perfectă, criză de resurse umane, resurse materiale și imaginație, dar - cu greu - povestea continuă. Se aruncă două bombițe de presă, genul de cvasi-dezvăluiri care creează mare emoție atunci când sunt lansate dar care sunt, istoric vorbind, nesemnificative. Se întețesc zvonurile privind bolile, defectele grave și evenimentele întunecate din viața primilor doi candidați din sondaje. Pe Facebook există mai multe propoziții care au o virgulă între subiect și predicat decât propoziții în care lucrurile să nu stea așa", este situația din luna septembrie prezentată încă din 1 mai 2014, pe blogul citat. 

Luna electorală octombrie

În ceea ce privește luna octombrie, "Apar postere peste tot, cu care ocazie se descoperă că a început campania electorală. Mesajele lui Ponta sunt: stabilitate - familii - #josBăsescu - tradiții - patriotism - empatie. Sigla PSD nu e nicăieri. Ziare serioase din afară cheltuie cantități colosale de cerneală încercând să explice cititorilor non-români că ăsta e candidatul de stânga. Celelalte campanii vorbesc despre lupta împotriva corupției și despre calitățile personale ale candidaților. Există o surpriză plăcută, curată și pozitivă. Dispar câteva castele de cărți de joc. În plan concret, toți candidații partidelor principale spun multe lucruri fără efect în mitinguri imense. Traian Băsescu vrea să miște niște procente cu un interviu la B1, îi iese dar pe jumătate. Pe Facebook toate propozițiile au o virgulă între subiect și predicat. Pe de altă parte nici nu mai există așa multe propoziții, totul este inundat în imagini Photoshop-ate hâd, grosier, cu multă ură și nehazoase". 

Primul tur de alegeri

"2 noiembrie. Turul unu surprinde pe toată lumea prin faptul că are loc așa devreme ("păi nu era în decembrie?"). Rezultatul e nesurprinzător, între locul doi și locul trei sunt mai mult de 5 procente ceea ce era indicat de cam toate sondajele de dinainte de alegeri. Surprinde puțin votul la furie, la mișto, de respingere a clasei politice (... de vreme ce citești asta acum, n-ar mai trebui să te surprindă...). Pe Facebook se pune virgulă după fiecare cuvânt", scrie Sociollogica. 

Ecoul din zilele următoare

Blogul citat, deținut de către sociologul Barbu Mateescu, continuă: "3-9 noiembrie. Au rămas doi candidați. Șansele nu sunt egale și asta știe toată lumea din secunda unu. Calcule non-stop, făcute amatoricește, subiectiv, sub imperiul momentului. Ceea ce e păcat. Nația se dozează cu 4 sondaje pe zi. Toate sunt tratate drept false. Toată lumea le ia, de fapt, foarte în serios. Cam zece milioane de cetățeni ai României se ceartă înfiorător cu o rudă, un prieten sau un coleg datorită alegerilor. Apare o manipulare absurdă, rizibilă, habarnistă. Circulă doar prin nucleul dur al unuia din cele două electorate care au candidați în turul doi. (...) Colosal val de mesaje, SMS-uri, clipuri și virale cu tema "Trebuie salvată țara de dominația PSD!" Alegerile din 2004 sunt invocate la fiecare discuție despre politică, în fiecare talk-show, la fiecare două sau trei articole de ziar. Se zvonește că Ponta a cedat lui Putin Moldova, Ardealul, Țara Românească, Dobrogea și Banatul sau oricare patru din aceste provincii istorice. Se zvonește că Dragnea e colonel FSB. Se zvonește că Ponta va scoate România din NATO, UE și ONU. Se zvonește că Ponta a furat 531 de trilioane de dolari din bugetul de stat. Despre contracandidat se zvonesc lucruri asemănătoare sau mai grave. Se bate mult toba pe o așa-zisă înțelegere de salvare a lui Traian Băsescu de închisoare. Ponta, de fapt, luptă cu Băsescu. Președintele în funcție va avea de ales între a ieși public cu o declarație/interviu sau nu. Opțiunea, de fapt, nu există :) Acel moment va fi văzut ulterior drept crucial, cel care a înclinat balanța în mod decisiv. Toate propozițiile despre politică de pe Facebook conțin nu numai virgule între cuvinte ci și trei semne de exclamare". 

Cum se scrie pe Facebook: PontaEsteCelMaiBunnn: !!!!!!!

În intervalul 10-15 noiembrie, scrie sociologul, urmează: "Primele clipuri cu mineriada din 1990 ("Cine votează Ponta, votează minerii!"). Ultimele clipuri ale lui Ponta despre Băsescu. Explodează două bombe gigantice de presă, care sunt ținute la sertar încă de prin vară. Se anulează între ele. Dezbaterea finală are loc între Traian Băsescu și Victor Ponta, candidatul opoziției în turul doi având sarcina de a umple ceșcuțele cu cafea și de a spăla scrumierele. Moderatorul este CTP. Toate sondajele de opinie de după dezbaterea finală arată că, potrivit telespectatorilor, CTP a câștigat dezbaterea. Pe Facebook nu se mai scriu propoziții, ci exclusiv semne de exclamare.

Exemplu de discuție:

PontaEsteCelMaiBunnn: !!!!!!!
LuptămContraComuniștilorJosPOntaIaMânaJavrăDePeNeamulRomînesc: !!!!!!!!!!!!!!!
PontaEsteCelMaiBunnn: !!!!!!!!!!!
LuptămContraComuniștilorJosPOntaIaMânaJavrăDePeNeamulRomînesc: !!!". 

Ziua decisivă

Prima parte "16 noiembrie dimineața. Pe sute de wall-uri de Facebook se regăsește tradiționala urare din ziua alegerilor ("Dar-ar Dumnezeu să fie cutremur, inundații și grindină în zonele în care locuiesc alegătorii omului pe care nu-l votez"). Prezență mare dimineața în sud și în Moldova. Dragnea e menționat de 17 mii de ori pe minut. Câteva ore enervante pentru non-sociologi când nu există exit poll-uri și toată lumea discută despre ploaia din Arad și zăpada din Bucovina, încercându-și creierașul la meteopsihologia votului în condiții climatice adverse", scrie sociologul. 

A doua. Barbu Mateescu continuă: "16 noiembrie după-masă. În toate berăriile se discută despre exit-poll-uri. Românul s-a născut statistician! Toți cunoscuții tăi îți povestesc despre un cunoscut de-al lor care n-avea de gând să se ducă la vot și care totuși s-a dus. Dragnea e menționat de 170 de mii de ori pe minut. Sebastian Lăzăroiu și Mirel Palada iau munți de like-uri și căruțe de înjurături cu câte un status fiecare. O campanie dă pe Facebook, Twitter și SMS-uri mesaje de genul "Nu e totul pierdut, nu cedați, putem câștiga!!". Și chiar așa e.

Pe ore

"16 noiembrie seara, ora 19. De la ambele campanii se află pe surse, prin SMS-uri, șoapte și bip-uri următorul set oarecum schizofrenic de informații:
- "am câștigat, 8 procente diferență *minim*, e clar!"
și
- "stăteam prost, dar am recuperat, se decide acum, pe ultimele ore, dar e bine."

16 noiembrie seara, ora 21. Niciun candidat nu recunoaște înfrângerea. Ambii dau un discurs prudent dar optimist. Nu se țopăie.

16 noiembrie seara, ora 21:01. Milioane de persoane rostesc aproape simultan cuvântul "diaspora".

16 noiembrie, seara, ora 23:00-23:55. Șefii celor două campanii ies la televizor de mai multe ori, separat. Obosiți, nedormiți, nemâncați, ei rostesc o listă aparent nesfârșită de comune și o listă chiar nesfârșită de cifre fără sens. Țara se distrează ('deci chiar există o comună care se cheamă Botul Vacii?!') și ațipește în fața televizorului", scrie Sociollogica. 

Prima zi după alegeri

"17 noiembrie: Viața continuă. În România se nasc copii, mor bătrâni, se muncește, se mănâncă, se face amor și se doarme. În ziare și la televizor încep să apară comentarii (rația între prostioare și observații inteligente: 6-la-1). Sociologii încep analiza detaliată a rezultatelor. Niciun lider/președinte de partid nu-și dă demisia și nu se retrage de pe scena politică", conchide sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel