Data publicării:

PAM. Pericol pentru planetă. 1 miliard de oameni sunt vizați

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Stiri
WhatsApp
poluare
poluare

Încălzirea globală a crescut de patru ori numărul dezastrelor climatice faţă de anii '70, au declarat vineri responsabili din domeniul umanitar, citaţi de AFP, avertizând totodată cu privire la riscul de foamete şi de exod.

"În anii '70 ne-am confruntat în fiecare an cu 80-100 de şocuri şi pericole severe legate de schimbările climatice", comparativ cu circa 400 anul trecut, adică "de patru ori mai mult", a subliniat Elhadj As Sy, secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, într-o discuţie cu AFP.

Planeta - riscuri majore

Vorbind pe marginea unei conferinţe desfăşurate la Geneva despre impactul umanitar al încălzirii globale, alţi responsabili din domeniu au avertizat, la rândul lor, cu privire la riscurile de dispariţie a populaţiei şi de foamete, în cazul în care creşterea temperaturilor nu va putea fi oprită.

Potrivit lui Gernot Laganda, responsabil pentru dezastrele legate de climă în cadrul Programului Alimentar Mondial (PAM), dacă planeta se va încălzi cu 2 grade Celsius, 189 de milioane de persoane se vor confrunta cu insecuritatea alimentară, iar "dacă creşterea va fi de 4 grade Celsius, numărul acestora va depăşi un 1 miliard".

Fenomenul de "oală sub presiune"

El a reamintit că şocurile climatice au provocat deja strămutarea a circa 22,5 de milioane de persoane în fiecare an şi au avut un impact major asupra ţărilor aflate în conflict - cum ar fi Siria, Yemen şi Republica Democrată Congo - creând un fenomen de "oală sub presiune".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel