Palmares ANL: 200 de locuinţe vândute și aproape 2.000 închiriate în 2011
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) susține că în 2011 numărul de unități locative puse la dispoziție pe piața imobiliară a fost mai mare comparativ cu anul 2010, deși doar 207 de locuințe au fost vândute.
„În anul 2011 s-au recepţionat 1785 de unităţi locative prin Programul Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii şi 207 unităţi locative prin Programul Credit ipotecar”, a spus Dana Florea, purtător de cuvânt al ANL, potrivit RTV.net.
Potrivit ANL, cele mai multe locuinţe construite din fonduri de la bugetul de stat se regăsesc în Bucureşti, Piatra Neamţ şi Iaşi, majoritatea fiind destinate închirierii .
În anul 2010, s-au recepţionat 1590 de unităţi locative, construite prin Programul Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii şi 327 de unităţi locative prin Programul Credit ipotecar.
Pe primul loc, cu cele mai multe unităţi locative construite de la începutul demarării programului se regăseşte Bucureştiul, unde au fost recepţionate 2932 de case, urmat de Piatra Neamţ, unde au date în folosinţă 907 unităţi locative, în timp ce pe locul trei se regăseşte Iaşiul, aici 885 de familii beneficiind de locuinţe construite din bani de la stat.
Referitor la planuri de viitor sau investiții pe termen lung, ANL nu are date certe până când nu va fi aprobat bugetul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News