Paleologu: Nu plec din PDL, deşi voi plăti pentru hoţia altora
Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a declarat, marţi, la RFI, că nu pleacă din partid "din ambiţie politică" și pentru că este foarte ”perseverent”, dorind să joace "un rol important în politica românească". Deşi ştie că va plăti pentru "idioţeniile, aroganţa şi hoţia altora", Paleologu este convins că politician adevărat trebuie să suporte și perioade de ”impopularitate”.
"Este un simptom al faptului că partidele româneşti nu sunt suficient de închegate din punct de vedere doctrinar, al militantismului politic. Nu vă imaginaţi, de exemplu, în Franţa că trece unul dintr-o parte în alta, de la Partidul Socialist sau de la partidul gaullist în celălalt sens, în funcţie de cine câştigă, Francois Hollande sau Sarkozy! Acolo-i foarte clar, eşti de dreapta, eşti de stânga şi stai unde eşti!", adaugă Paleologu.
În opinia lui Theodor Paleologu, unii demisionari din PDL "se lasă influenţaţi de sirene", însă vina aparține și partidului pentru că nu i-a băgat în seamă, că nu i-a ascultat. ”Nici eu n-am fost totdeauna băgat în seamă şi aş fi putut să vreau să plec, dar eu sunt foarte perseverent!", a precizat vicepreședintele PDL.
Întrebat de ce el nu pleacă din PDL, Theodor Paleologu a afirmat: "Din ambiţie politică, pentru că eu vreau să joc un rol important în politica românească şi nu poţi face asta dacă nu stai acolo unde eşti şi dacă nu suporţi şi perioade de impopularitate. Evident, eu ştiu foarte bine că voi plăti factura pentru boacănele făcute de alţii, pentru idioţeniile făcute de alţii, pentru aroganţa, incompetenţa şi hoţia altora! Îmi dau seama, nu e drept, dar aşa se va întâmpla, asta este, c'est la vie! Însă, pe termen lung, oamenii apreciază consecvenţa şi constanţa în politică", a mai declarat Theodor Paleologu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News