Data publicării:

Paleologu: Miniştrii UDMR trebuie să aibă mare grijă să fie într-adevăr slujitori ai binelui comun

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
toader paleologul
toader paleologul

Alegeri prezidentiale 2024

Deputatul PDL Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, afirmă, referitor la zona secuimii, că din Bucureşti multe lucruri se văd "puţin strâmb", adăugând că miniştrii UDMR trebuie să aibă foarte mare grijă să fie într-adevăr "slujitori ai binelui comun”.

Deputatul PDL Theodor Paleologu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sfântu Gheorghe, referitor la zona secuimii, că din Bucureşti multe lucruri se văd "puţin strâmb", iar din acest motiv ar fi bine pentru politicienii români să vină cât mai des în această zonă a ţării, pentru a asculta pe toată lumea, informează Mediafax.

"Îmi dau seama cât de periculoase sunt ideile preconcepute ale unor oameni care stau la Bucureşti", a spus deputatul PDL, adăugând: "Nu e bine să crezi că ştii prea multe până când nu vii la faţa locului".

Theodor Paleologu a apreciat că participarea UDMR la guvernare contribuie la liniştea interetnică din zonă, menţionând însă în acest context că Uniunea a făcut aproape tot timpul parte din guvernare.

"Pe de altă parte, miniştrii UDMR trebuie să aibă foarte mare grijă să fie într-adevăr slujitori ai binelui comun. E foarte important acest lucru, mai cu seamă pentru Kelemen Hunor, care e şi preşedinte UDMR. Este foarte important să facă figură de apărător al culturii şi al patrimoniului peste tot în ţară, inclusiv la Bucureşti", a afirmat deputatul PDL.

Scopul vizitei deputatului PDL în judeţul Covasna a fost să obţină sprijnul filialei pentru a putea continua cursa pentru şefia partidului.

El a subliniat că PDL Covasna este o filială "pe gustul său" şi a menţionat că are "o abordare modestă" în campania internă din partid, pentru că, de fapt, nu are nimic de pierdut, ci doar de câştigat.

Totodată, Paleologu a spus că nu crede că vreunul dintre candidaţii pentru şefia PDL s-ar retrage din cursă, adăugând că este mult prea devreme pentru a se pronunţa pe care dintre candidaţi l-ar susţine dacă s-ar ajunge în turul al doilea.

"Nici nu ştim dacă se va ajunge în al doilea tur, e mult prea devreme pentru a mă pronunţa într-un sens sau altul. Îi apreciez foarte mult pe amândoi, fiecare are calităţi eminente în felul lui, sunt personalităţi diferite, dar complementare, Emil Boc şi Vasile Blaga. Depinde foarte mult de felul în care vor decurge dezbaterile în partid, de foarte multe lucruri", a afirmat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel