"Având în vedere petiţia iniţiată de comunitatea Declic, semnată de peste 30.000 de persoane, precum şi necesitatea administrării cu celeritate a mijloacelor de probă, în contextul gravităţii deosebite a infracţiunii ce formează obiectul dosarului - omor săvârşit asupra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu la momentul producerii decesului, în cursul zilei de astăzi, 22 noiembrie 2019, în temeiul art. 325 din Codul de procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Bogdan Licu, a dispus prin ordonanţă preluarea de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în vederea efectuării urmăririi penale, a dosarului privind uciderea unui pădurar, în cursul lunii octombrie, în judeţul Maramureş, pe raza cantonului silvic Strâmbu Băiuţ", se arată într-un comunicat al Parchetului General, potrivit Agerpres.
"Mesaj despre pădurarii care au murit în ultimii ani în România"
Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalului Maramureş, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem pentru ultraj, omor şi uz de armă fără drept. Joi, reprezentanţii comunităţii Declic i-au înmânat procurorului general o petiţie semnată de peste 30.000 de cetăţeni, prin care se solicită o anchetă imparţială în cazul morţii pădurarului din Maramureş.
"Este un mesaj despre pădurarii care au murit în ultimii ani în pădurile din România. Este un mesaj despre cei şase pădurari (...), şase oameni care au murit încercând să apere pădurea. Este vorba despre alţi 650 de pădurari care au fost bătuţi crunt în pădure de mafia lemnului. Este vorba de familiile acestor oameni, este vorba de comunităţi răvăşite, comunităţi distruse, comunităţi care trăiesc în teroare, pentru că există mafia lemnului. Nu este doar despre pădurarul Liviu Pop, care este cazul cel mai recent şi care este intens mediatizat, este vorba despre un fenomen extrem de grav, care poate fi oprit doar dacă autorităţile transmit un semnal puternic. Asta cerem astăzi aici", a declarat Antoniu Bumb, reprezentant al Comunităţii Declic.
"Încă nu avem suspecţi"
Semnatarii petiţiei au solicitat ca procurorul general să dispună mutarea anchetei din Maramureş, deoarece ar exista suspiciuni că investigaţiile nu sunt făcute imparţial.
"Sunt multe elemente care ne arată că ceea ce se întâmplă acolo nu este ok. A trecut o lună deja de când pădurarul Liviu Pop a murit şi iată că încă nu avem suspecţi. Au existat trei oameni în pădure împreună cu Liviu Pop, când acesta a murit. Ei au declarat că pur şi simplu s-a auto-împuşcat. Asta poate fi adevărat, nu ştim, dar l-au lăsat acolo să moară. Omul acela a murit singur, într-un şanţ. (...) Şi încă nu avem suspecţi. (...) Trebuie ca această anchetă să fie imparţială", a precizat Antoniu Bumb.
Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, a fost găsit mort, în octombrie, într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Strâmbu Băiuţ. Potrivit Romsilva, din primele informaţii reieşea că Liviu Pop a fost împuşcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o vale, prezenta numeroase urme de agresiune fizică. Liviu Pop avea 30 de ani, era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş de şapte ani, era căsătorit şi avea trei copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi