Pacienții cu RISCURI în pandemia de Coronavirus. Saulea: Sunt SPERIAȚI
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Gabriela SAULEA, coordonator de programe medicale în cadrul Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, a vorbit despre situația pacienților cu boli cronice, în plină pandemie de coronavirus, în timpul dezbaterii pentru piața medicamentelor, organizată de DCMedia Group.

"Pacienţii, în această perioadă, sunt speriaţi pentru că vorbim de pacienţi cronici care prezintă cele mai multe riscuri. Sunt pacienţi imunodeprimați, o parte dintre ei, pacienţi cu cancer care au avut şi până acum probleme în a-şi găsi terapia. Acum îşi pun semne de întrebare asupra modului în care vor fi primiţi în spitale, asupra modului în care ar putea să se îmbolnăvească acolo. Astfel, toate măsurile care sunt luate în această perioadă sunt salutare", a declarat Gabriela Saulea.

"Ne-am dori să fim pacienţi europeni şi nu de mâna a doua"

"Faptul că preţul la anumite medicamente este îngheţat până la 1 iunie ne securizează moleculele existente, acum, în România. O altă măsură pe care o salutăm este cea a opririi exportului. Astfel, medicamentele pe care le avem, acum, în România, suntem siguri că vor ajunge la pacienţi. Este o perioadă în care se vede şi mai bine şi mai clar cum este sistemul sanitar din România şi cum funcţionează (....)

Ne dorim să nu mai fim cetăţenii care au cele mai puţine molecule dinsponibile într-o ţară. Ne-am dori să fim pacienţi europeni şi nu de mâna a doua şi pentru asta solicităm ministerului să creeze acele grupuri de lucru în care pacientul să fie invitat, iar opinia sa să fie luată în calcul la modul cel mai serios şi responsbail pentru ca pacienţii sunt cei mai interesaţi", a mai spus Gabriela Saulea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel