Data publicării:

Pacient cu COVID-19, externat pe propria răspundere: Asta e regula. Dacă nu te sancţionează, nu respecţi

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Spital
Spital

O femeie infectată cu COVID-19 şi care s-a externat pe propria răspundere a explicat de ce a optat pentru externare. 

"Doamna doctor mi-a dat posibilitatea să mai rămân, dar am ales să plec din cauza copilului, pentru că efectiv nu mai reuşeam să-l mai controlez. Era o boxă de doi metri pătraţi şi era foarte greu, foarte greu să ţii un copilaş de doi ani închis într-o boxă. Dar o să stau izolată. În cazul în care o să mai apară simptome o să sun din nou la ambulanţă şi o să mă internez, cu siguranţă.

Acum nu mai ai siguranţa că vine o rudă sau un prieten sau un vecin din străinătate, persoana respectivă stă izolată la domiciliu, după două săptămâni de izolare putem să ne revedem şi e totul ok. Acum nu mai ştii cu cine iei contact, de unde iei virusul, cu cine te întâlneşti. E mult mai riscant din punctul meu de vedere decât înainte, mult mai riscant.

La noi în ţară asta e regula: dacă nu te sancţionează, nu respecţi regulile, din păcate. Şi, din păcate, cei care respectă regulile şi cei care sunt conştienţi de efectele virusului tot ei au de suferit.

Mă gândesc şi la colegi, mă gândesc şi la prieteni, la vecini şi chiar nu vreau să am pe nimeni pe conştiinţă şi cu cât ne responsabilizăm toţi mai repede, cu atât scăpăm mai repede de povestea asta.", a explicat femeia pentru Digi 24

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel