Data actualizării:
Data publicării:

OUG pentru doctoratul lui Ponta: PNL dă atacul la Victor Ciorbea

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Liberalii îl acuză pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, că este impasibil la demersul premierului Victor Ponta de a adopta o ordonanță de urgență care le permite doctorilor să renunțe la acest titlu academic.

Alegeri prezidentiale 2024

Liderul PNL Raluca Turcan l-a acuzat pe prim-ministru că, prin OUG care vizează deținătorii de doctorate, "se creează o linie de demarcație între cetățeni" și se "mutilează cadrul legal".

Deputatul a arătat că așteaptă o reacție de la avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

"Aceste ordonanțe de urgență nu pot fi contestate decât de Avocatul Poporului. El nu s-a manifestat până acum (...) De ordonanța 49 (OUG nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative - n.r) i-am scris personal d-lui Ciorbea și domnia sa apreciat, din calitatea de șef al acestei instituții că ordonanța respectivă este oportună, ceea ce este total în afara legii", a declarat Turcan, luni seară, într-o intervenție telefonică la B1 Tv.

"Nu avem așteptări din partea Avocatului Poporului. Eu mă bazez mult pe presiunea societății și mass-media ca instituțiile să-și facă datoria", a adăugat deputatul.

Raluca Turcan a explicat că OUG privind doctoratele va intra în vigoare după votarea unei legi de aprobare în Parlament, acțiune pe care liberalii vor încerca să o blocheze, însă până la respingerea legii de către Legislativ, OUG va produce efecte.

Presa străină, despre gestul lui Ponta de a renunța la doctorat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel