OUG numire miniștri. Tăriceanu: Ce ar trebui să facă Guvernul
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Tăriceanu
Tăriceanu
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni, că Guvernul ar putea "probabil" să dea o ordonanţă de urgenţă care să prevadă un termen pentru Klaus Iohannis privind numirea miniştrilor propuşi de premier.

"Preşedintele trebuie să facă anumite lucruri. Noi, din păcate, suntem în acest blocaj de o bună bucată de vreme. Am mers la Curtea Constituţională. Sigur că, în condiţiile în care preşedintelui i se par insuficiente precizările din Constituţie şi, pe de altă parte, Curtea Constituţională dă nişte direcţii clare, nişte decizii foarte clare, probabil că se poate şi această completare cu o ordonanţă de urgenţă în care să se precizeze pentru fiecare decizie pe care trebuie să o ia preşedintele şi termenul", a afirmat Tăriceanu, întrebat pe această temă.

Președintele trebuie să semneze'

Potrivit preşedintelui Senatului, sunt nişte lucruri care ţin şi "de bun simţ" şi de experienţa politică a președintelui României.

"Preşedintele trebuie să semneze tratatele internaţionale negociate de Guvern. Nu i se dă un termen, dar nimeni nu s-a gândit că preşedintele vrea să blocheze aceste lucruri. Preşedintele trebuie să numească miniştri, nu i s-a dat un termen în Constituţie, dar sunt nişte lucruri care, până la urmă, parcă ţin şi de bun simţ şi de experienţa politică pe care bănuim că preşedintele trebuie să o aibă. E o problemă şi de poziţionare. Nu cred că prim-ministrul Dăncilă vrea să intre într-un conflict permanent cu preşedintele. Probabil că speră din partea preşedintelui la nişte atitudini rezonabile", a susţinut Călin Popescu-Tăriceanu.

Lia Olguţa Vasilescu a declarat că ar putea fi adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care să se impună un termen preşedintelui la care să vină cu un răspuns cu privire la propunerile de miniştri.

Vezi și: Tăriceanu: "Mă gândesc serios la o candidatură la prezidențiale". Ce spune despre PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel