OUG Legile Justiției. Cazanciuc: Ce au reproșat membrii Parlamentului
Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei juridice din Senat, a declarat că unii membri ai Parlamentului au reproşat lipsa de dialog cu privire la modificările aduse legilor justiţiei prin ordonanţă de urgenţă.
"Domnul ministru (al Justiţiei - n.r.) a explicat de dimineaţă raţiunile acestui text. Era nevoie de anumite clarificări (...). Ceea ce au reproşat câţiva membri ai Parlamentului a fost lipsa de dialog pentru acest proiect de act normativ. În comisia specială s-a lucrat doi ani pe aceste proiecte şi cred că dacă era iniţiată o discuţie pe marginea acestor legi de săptămâna trecută cu membrii CSM în comisia special constituită, probabil nu era nevoie să avem un text vineri şi să trecem în Guvern astăzi un alt text îmbunătăţit, cel puţin la prima vedere. Trebuie să vă explice iniţiatorul raţiunile tuturor textelor. Sunt câteva chestiuni care erau convenite cumva la nivelul comisiei speciale cu privire la anumite reformulări şi de aceea era binevenită această discuţie", a precizat Cazanciuc.
În opinia sa, posibilitatea ca procurorii să se pensioneze după 20 de ani de activitate, prevedere amânată luni de Executiv, este o dispoziţie care nu va avea un impact negativ asupra sistemului judiciar.
"Propunerea de 20 de ani vechime a venit de la CSM, nu a pus nimeni la îndoială în cadrul comisiei speciale că CSM nu a verificat dacă această propunere va avea un impact sau nu asupra sistemului judiciar. Vă dau un singur exemplu: la Curtea supremă, la momentul dezbaterii (n.r. - proiectului de lege), erau 55 de oameni care îndeplineau condiţii de pensionare de 20 de ani. Doar cinci depuseseră dosarul de pensionare. Dacă avem această dispoziţie în lege, nu înseamnă că vor ieşi oamenii masiv la pensie, e doar o garanţie pentru cei care pur şi simplu nu mai pot să ducă această povară. Şi cred că interesul societăţii este, dacă nu pot să ducă povara, să plece mai bine decât să rămână acolo împotriva voinţei lor", a susţinut Cazanciuc.
Declarațiile lui Tudorel Toader despre adoptarea OUG privind modificările legilor Justiției
"Suntem în momentul în care se încheie o perioadă de dezbateri pe cele trei legi ale justiţiei. A fost publicată şi cea de-a treia lege a justiţiei, care urmează să intre în vigoare mâine (marţi - n.r.). Pentru corelarea unora dintre prevederile celor trei legi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările scrise, explicite, ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru alte necesare corelări, Guvernul a adoptat prezenta ordonanţă de urgenţă", a anunţat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după şedinţa de guvern.
Vezi și: OUG Legile Justiției. Eugen Nicolicea: Este evident!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News