OUG 92 Legile Justiției, adoptată în Parlament
Camera Deputaților a adoptat miercuri, 14 octombrie, Ordonanţa de Urgenţă 92/2018 care modifică legile Justiţiei.
Decizia a fost adoptată cu 170 voturi "pentru", 92 "împotrivă" şi şase abţineri.
Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, luni, OUG 92/2018. Toate amendamentele Opoziţiei au fost respinse, iar deputaţii au adoptat ordonanţa în forma Comisiei speciale pentru legile Justiţiei.
Cum vor putea fi eliberați judecătorii și procurorii
Potrivit celor adoptate, judecătorii şi procurorii vor putea fi eliberaţi din funcţie şi în cazul neîndeplinirii condiţiei privind buna reputaţie.
"Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi e) ori a condiţiei privind buna reputaţie, dacă în acest ultim caz se apreciază că nu se impune menţinerea în funcţie", prevede textul adoptat, la propunerea PSD.
Auditarea sistemului de repartizare
De asemenea, a fost abrogată, la propunerea PSD, prevederea din Legea 303/2004 care se referă la auditarea sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată.
Textul abrogat prevedea că "sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se auditează extern, la fiecare doi ani, sub conducerea Ministerului Justiţiei şi cu implicarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor, iar concluziile auditului sunt publice".
Totodată, a fost abrogată şi atribuţia Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a propune Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care vor face parte din comisiile de concurs pentru promovarea în funcţia de judecător la ICCJ.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte are în structură direcţii şi secţii conduse de procurori-şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul direcţiilor pot funcţiona secţii, servicii şi birouri, iar în cadrul secţiilor pot funcţiona servicii şi birouri conduse de procurori-şefi, prevede un alt text adoptat.
Procurorii DIICOT și DNA, numiți pe baza unui concurs
Procurorii din DIICOT şi DNA vor fi numiţi pe baza unui concurs, iar o condiţie este ca aceştia să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani şi să aibă o vechime de cel puţin 10 ani.
Un nou articol introdus prevede că "ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la "procurorul ierarhic superior" în cazul infracţiunilor de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin acesta se înţelege procurorul şef al secţiei, inclusiv în cazul soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia".
Detașare ofițeri/ agenți de poliție
Tot la propunerea PSD au fost adoptate mai multe prevederi referitoare la detaşarea ofiţerilor sau agenţilor de poliţie pentru funcţionarea secţiei speciale.
"În vederea desfăşurării activităţilor specifice prevăzute de Codul de procedură penală, în cadrul Secţiei funcţionează, prin detaşare, ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară, sub directa conducere şi controlul nemijlocit al procurorilor Secţiei, în limita posturilor prevăzute de lege. Detaşarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se dispune la solicitarea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, de către ministrul Afacerilor Interne, pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu posibilitatea prelungirii din trei în trei ani, cu acordul acestora. Numirea în funcţii a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se face prin ordin al procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie", prevede textul adoptat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News