Ouă de dinozaur, descoperite întâmplător în centrul unui oraș din China - FOTO- VIDEO
Zeci de ouă de dinozaur au fost descoperite din întâmplare de un grup de muncitori care realizau lucrări la un drum din centrul oraşului Heyuan aflat în provincia chineză Guangdong.
Este vorba despre 43 de ouă fosilizate de dinozaur, dintre care 19 sunt intacte, cel mai mare dintre acestea având un diametru de aproape 18 centimetri, scrie Huffington Post.
Mii de fragmente de ouă de dinozaur au fost descoperite în Heyuan, încă din anii '90, motiv pentru care acest oraş a primit porecla de "Casa dinozaurilor din China".
Citește și: Brontozaurii chiar au existat, spun oamenii de știință
Muzeul de aici a intrat în Cartea Recordurilor în anul 2004 având cea mai mare colecţie de ouă de dinozaur din lume, respectiv 10.008 ouă.
Ouăle descoperite de muncitori vor fi analizate de specialişti pentru a determina specia de la care provin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News