OTE emite obligaţiuni pe şapte ani, obţinând 500 de milioane de euro
Hellenic Telecommunications Organization (OTE) a anunţat miercuri că a obţinut 500 de milioane de euro (553 de milioane de dolari) de pe pieţe cu o nouă emisiune de obligaţiuni pe şapte ani, transmite Reuters.
Cel mai mare operator de telecomunicaţii din Grecia a precizat că a vândut obligaţiuni cu un cupon anual fix de 0,875%, cel mai redus realizat vreodată de grup.
Acţionarul majoritar al OTE, grupul german Deutsche Telekom, a cumpărat 20% din emisiune, care a fost semnificativ subscrisă.
"Datorită succesului emisiunii de bonduri ne vom refinanţa o parte din datori în condiţii favorabile şi ne vom reduce substanţial costurile financiare", a afirmat directorul financiar al OTE, Babis Mazarakis.
Tranzacţia a fost intermediată de BNP Paribas şi Goldman Sachs International.
Deutsche Telekom controlează 45% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul 'T'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News