Data publicării:

OSCAR 2021. Filmul 'Mank' a primit cele mai multe nominalizări

Autor: Andrei Itu | Categorie: Cultura
WhatsApp
OSCAR 2023
OSCAR 2023

'Mank', un lungmetraj dramatic produs de Netflix despre Hollywoodul anilor 1930, conduce plutonul filmelor care au primit luni cele mai multe nominalizări la premiile Oscar - 10 -, inclusiv la categoriile 'cel mai bun lungmetraj', 'cel mai bun regizor' (David Fincher), 'cel mai bun actor în rol principal' (Gary Oldman) şi 'cea mai bună actriţă în rol secundar' (Amanda Seyfried), informează Reuters.

Printre celelalte producţii cinematografice nominalizate la premiul Oscar pentru cel mai bun film se află drama despre demenţă 'The Father', povestea grupării Black Panther 'Judas and the Black Messiah', drama filmată parţial în limba coreeană 'Minari', deja celebrul şi premiatul lungmetraj 'Nomadland', povestea despre o răzbunare #MeToo 'Promising Young Woman', drama despre pierderea auzului 'Sound of Metal' şi filmul despre un proces legat de Războiul din Vietnam din anii 1960 'The Trial of the Chicago 7' - toate aceste pelicule primind câte şase nominalizări.

Netflix conduce plutonul studiourilor care au primit cele mai multe nominalizări, cu 35 de nominalizări, într-un an în care pandemia de coronavirus a obligat companiile de producţie să amâne lansările de filme sau să le lanseze pe platformele de streaming.

Premiile Oscar, cele mai prestigioase recompense atribuite de industria de film americană, vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 25 aprilie atât la Dolby Theatre din Hollywood, gazda tradiţională a galei, cât şi, pentru prima dată, la Union Station Downton din Los Angeles, au anunţat luni reprezentanţii Academiei de film americane (Academy of Motion Picture Arts and Sciences / AMPAS), instituţia care decernează aceste trofee.

Formatul în care se va desfăşura ceremonia nu a fost deocamdată anunţat. Criticată deseori pentru subreprezentarea femeilor, Academia de Film Americană a selectat anul acesta două cineaste în categoria cel mai bun regizor - Chloe Zhao şi Emerald Fennell -, o premieră în istoria acestor trofee prestigioase, potrivit AFP.

Regizoarea Chloe Zhao, care s-a născut în China, a obţinut una dintre cele cinci nominalizări anunţate la categoria 'cel mai bun regizor' cu filmul 'Nomadland', produs de Searchlight Pictures, despre o femeie care se alătură unei caravane de rulote în Statele Unite. Chloe Zhao este de asemenea prima femeie nominalizată la Oscar în patru categorii diferite (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun montaj şi cel mai bun scenariu adaptat).

Regizoarea britanică Emerald Fennell a fost la rândul ei nominalizată la categoria 'cel mai bun regizor' cu filmul 'Promising Young Woman'. O singură altă femeie, Kathryn Bigelow, a câştigat premiul Oscar pentru regie în întreaga istorie a acestor distincţii. Un alt record a fost stabilit luni: 76 de nominalizări au fost atribuite unor femei, au precizat reprezentanţii AMPAS.

Actorii în roluri principale care au fost nominalizaţi în acest an îi includ pe regretatul Chadwick Boseman - pentru ultimul său film 'Ma Rainey's Black Bottom', două actriţe deja premiate cu Oscar - Viola Davis şi Frances MacDormand - şi patru artişti britanici - Carey Mulligan, Vanessa Kirby, Riz Ahmed şi Anthony Hopkins. Actriţa sud-coreeană Yuh-Jung Youn, care joacă rolul secundar al bunicii arţăgoase din 'Minari', a devenit prima actriţă coreeană nominalizată la Oscar.

Colegul ei de distribuţie Steven Yeun şi regizorul Lee Isaac Chung au fost la rândul lor nominalizaţi pentru acest film, o poveste despre o familie de imigranţi coreeni care se mută în Statele Unite în anii 1980. O absenţă notabilă din principala categorie de la Oscaruri - cel mai bun film - este 'Da 5 Bloods', o dramă despre războiul din Vietnamregizată de Spike Lee.

Nominalizările din acest an au îndeplinit însă criteriile de diversitate promovate în ultimii ani de AMPAS, mai multe dintre ele fiind atribuite unor filme cu actori non-caucazieni şi altora care sunt dedicate culturii afro-americane, precum 'One Night in Miami', care a primit trei nominalizări, şi 'Ma Rainey's Black Bottom'.

Cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar va fi transmisă în direct de postul american ABC pe 25 aprilie şi va fi difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel