Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Organizatorii ''referendumurilor'' de anexare din Ucraina vor fi sancționați de Uniunea Europeană

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Uniunea Europeană consideră că "referendumurile" de anexare de către Rusia organizate în Ucraina sunt "ilegale" şi toate persoanele care au participat la organizarea lor vor fi sancţionate, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al diplomaţiei europene Josep Borrell, potrivit AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

"Vor exista consecinţe pentru toate persoanele care au luat parte la organizarea acestor referendumuri ilegale şi care le-au susţinut", a spus purtătorul de cuvânt Peter Stano, în cadrul unei conferinţe de presă cotidiene la Bruxelles.

Uniunea Europeană pregăteşte noi sancţiuni economice şi individuale împotriva Rusiei şi "vom include pe listă persoanele care, evident, sunt implicate în aceste referendumuri", a explicat marţi unul dintre colaboratorii lui Josep Borrell, Luc Pierre Devigne, în cursul unei audieri în Parlamentul European.

Cetăţenii europeni prezentaţi de Moscova ca "observatori internaţionali" ai acestor referendumuri de anexare ar putea de asemenea să fie sancţionaţi, a precizat Peter Stano.

"Orice sprijin pentru aceste referendumuri ilegale este ilegal. Totul depinde de implicarea în acest sprijin. Va depinde de statele membre să stabilească dacă activităţile acestor persoane corespund criteriilor regimului de sancţiuni şi dacă trebuie impuse sancţiuni", a explicat el.

"Procesul a intrat în mâinile statelor membre şi nu vreau să fac comentarii în legătură cu pregătirea listelor", a insistat Peter Stano. Este nevoie de unanimitatea statelor membre pentru adoptarea de noi sancţiuni.

UE a adoptat deja şase serii de sancţiuni împotriva Moscovei, printre care şi oprirea achiziţiilor sale de cărbune şi petrol.

UE a inclus de asemenea peste o mie de ruşi, printre care preşedintele Vladimir Putin şi numeroşi oligarhi, pe lista sa neagră de persoane care au interdicţie de intrare şi a restrâns emiterea de vize de scurtă şedere pentru responsabilii legaţi de regim de la sfârşitul lunii februarie.

Prin referendumurile în care votarea se încheie marţi, Rusia intenţionează să anexeze regiunile Herson, Lugansk, Doneţk şi Zaporojie, care împreună reprezintă circa 15% din teritoriul Ucrainei. Votarea a început vineri, iar parlamentul Rusiei va aproba probabil rezultatele şi anexarea în câteva zile.

Forţele ruse nu controlează complet niciuna din aceste regiuni, iar luptele continuă pe toată linia frontului. Ucrainenii raportează că au avansat în continuare după ce au respins ocupanţii ruşi din provincia Harkov la începutul lui septembrie.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat voalat că ar putea recurge la arme nucleare pentru a apăra teritoriul Rusiei, care ar include şi regiunile ucrainene eventual anexate, notează Agerpres.

Rezultatele referendumului din regiunea Zaporijjia vor fi anunţate pe 28 septembrie

Rezultatele finale ale referendumului organizat (de Rusia - n.r.) în regiunea Zaporijjia (din Ucraina - n.r.) privind aderarea la Rusia, ca subiect al federaţiei, vor fi cunoscute deja în dimineaţa zilei de 28 septembrie - a declarat şeful administraţiei regionale ruseşti, Evgheni Baliţki, la postul rus de televiziune Pervîi Kanal, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI.

Potrivit acestuia, primele rezultate ale votului pot fi anunţate încă din seara zilei de marţi, 27 septembrie. După cum a menţionat Baliţki, comisiile electorale sunt pregătite să ofere rezultatul într-un timp destul de scurt. "Cred că le vom primi în cursul serii, dar, cel mai probabil, rezultatul final va fi anunţat mâine, miercuri, la ora 9:00. Nimeni nu va pleca de la muncă până nu terminăm" - a dat el asigurări.

După cum a remarcat politicianul rus, prezenţa la referendum începând din 26 septembrie a fost de 66,43%, recunoscută ca fiind deja mare. "Acum toate secţiile sunt deschise, funcţionează până la ora 16:00. Aproximativ între 16:15-16:20 va fi anunţată prezenţa la vot pentru astăzi" - a adăugat Baliţki.

Liderul autoproclamatei republici populare Doneţk, Denis Puşilin, şi-a exprimat convingerea că Donbasul se va alătura în curând Rusiei, notează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel