Data publicării:
ORDONANȚA MILITARĂ 9. PAȘTI 2020. Vela: AM SEMNAT!
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a susținut, joi seară, o declarație de presă. Acesta a anunțat că a fost emisă o nouă ordonanță militară.
Ministrul Marcel Vela e emis, joi, Ordonanța Militară 9, prin care interzicerea exportului de grâu a fost eliminată. De asemenea, prin documentul de joi, s-a prelungit suspendarea zborurilor dinspre și către Românie din: Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franța, Germania.
„Astăzi, am semnat şi am prezentat spre aprobare Ordonanţa Militară 9. Am prelungit suspendarea zborurilor din și înspre România cu Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franța și Germania. Așa cum știți, ele au fost suspendate în ordonanțele anterioare și, prin această ordonanță, termenul de 14 zile e prelungit astăzi pentru fiecare țară”, a spus, joi seară, Marcel Vela.
„O altă reglementare din ordonanța de astăzi este excepția la normele de izolare pentru navigatori. Dacă nu prezintă simptome COVID-19, toate echipajele de la bordul navelor îndeplinesc aceleași condiții ca și șoferii de la camioanele de marfă sau echipajele de la avioane”, a adăugat Vela.
„Un punct important al ordonanței se referă la interzicerea exportului de grâu și alte produse derivate, interzicere care a fost precizată și impusă în OM anterioară. Prin această ordonanță, articolele care interzic acest export își încetează aplicabilitatea pentru că în urma discuțiilor purtate la nivel guvernamental cu comercianții de produse cerealiere s-a reușit perspectiva și s-a clarificat achiziția necesară pentru completarea rezervei de stat, astfel încât un subiect care preocupă Guvernul României, securitatea alimentară, să fie asigurată până la următoarea recoltă. Tot ce a fost interzis la export (...), din acest moment, anunț producătorii și comercianții că nu mai este interzis acest export", a spus Marcel Vela.
De asemenea, s-a stabilit că piețele agro-alimentare rămân deschise în această perioadă, cu condiția respectării reglementărilor impuse de ordonanțele militare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News