Data publicării:

Ordonanță de urgență în domeniul Sănătății. Executivul a aprobat

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Guvernul României a aprobat Ordonanța de urgență pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Iată ce prevedea aceasta.

La solicitarea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat Ordonanța de Urgență pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Actul normativ reglementează posibilitatea furnizării serviciilor medicale la distanță, prin telemedicină, de către toți profesioniștii din domeniul sănătății.

“Criza sanitară fără precedent a impus suplimentarea și diversificarea serviciilor medicale pentru a răspunde nevoilor reale de sănătate ale populaţiei din comunităţi, dar şi pentru gestionarea eficientă a resurselor umane si financiare din domeniu. Era nevoie de modificarea cadrului legal general care sa dea posibilitatea acordării asistentei medicale prin telemedicină de către toate unitățile sanitare publice si private, în beneficiul pacienților”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Serviciile care pot fi furnizate si prin telemedicină sunt:

a) teleconsultația;

b) teleexpertiza;

c) teleasistenţa;

d) teleradiologia;

e) telepatologia;

f) telemonitorizarea.

Beneficiarii telemedicinei sunt pacientii care pot avea acces mai rapid la actul medical.

Totodată, serviciile de tipul teleradiologiei și al teleconsultațiilor pot contribui la scurtarea listelor de așteptare, pot optimiza utilizarea resurselor și pot ajuta la creșterea productivității, ceea ce duce, în final, atât la îmbunătăţirea asistenţei medicale, cat şi la o eficienţă sporită a sistemului sanitar din Romania, beneficii cu atat mai importante si mai necesare in contextul actual determinat de pandemia generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

De asemenea, telemedicina (furnizarea de la distanță a serviciilor medicale) poate contribui la limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 deoarce se pot limita deplasările şi interacţiunile interumane directe, fără limitarea accesului pacienților la asistența medicală necesară

În termen de 45 de zile de la elaborare, Ministerul Sănătății va elabora normele metodologice generale de punere în aplicare a ordonanței, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, act normativ care va cuprinde:

a) specialităţile medicale şi lista serviciilor care fac obiectul serviciilor de telemedicină;

b) condiţiile de organizare şi funcţionare a telemedicinei, pentru fiecare tip de serviciu de telemedicină;

c) responsabilitatea stabilirii calităţii serviciului de telemedicina si a verificarii respectării ei;

d) modalitatea de acordare a serviciilor de telemedicină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel