Data publicării:

Ordonanța 29, în Monitorul Oficial. Măsuri de susținere a mediului de afaceri

Autor: Irina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Ministerul Finanțelor Publice anunță că Ordonanța 29 a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. Prin această ordonanță Guvernul a adoptat mai multe măsuri care vizează susținerea mediului de afaceri în contextul crizei provocate de coronavirus. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, OUG 29/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 230 de sâmbătă.

Actul normativ prevede că nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență, iar aceste obligații fiscale nu sunt considerate restante.

De asemenea, Ministerul Finanțelor precizează că se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. „Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale", se arată în comunicat, conform Mediafax. 

Măsuri pentru IMM-uri

Aceste măsurile fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încheierea stării de urgență. Măsurile au fost adoptate în ședința de Guvern de miercuri.

„Având în vedere că Ministerul Finanțelor Publice a lansat un amplu program de garantare și subvenționare a creditelor pentru IMM-uri în scopul de a susține mediul privat și în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar și măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecții de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situație fiscală actualizată, s-a decis renunțarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declarațiilor", au mai anunțat reprezentanții ministerului.

De asemenea, aceștia asigură contribuabilii că toate cazurile excepționale și argumentate de întârzieri în depunerea declarațiilor vor fi tratate cu toată deschiderea și indulgența prevăzută de lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel