Data publicării:

Orban: UE trebuie să reconstruiască pragmatic legăturile cu Rusia

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
orban viktor dece
orban viktor dece

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, vineri, într-o conferință la care au participat șefi de bănci centrale europene, că Uniunea Europeană "trebuie să reconstruiască" în mod pragmatic legăturile cu Rusia, pentru că Europa nu-și poate susține economia doar din resurse proprii.

"UE trebuie să reconstruiască legăturile cu Rusia de o manieră pragmatică, deoarece UE are nevoie de energie pentru o dezvoltare economică durabilă", a declarat premierul conservator al Ungariei, citat de AFP.

"Ştiţi că, personal, sunt un anticomunist de lungă durata, dar dacă Europa nu face ce este posibil pentru a procura energia care se află în Rusia, nu ştiu unde va merge pentru a-şi aproviziona economia", a adăugat liderul FIDESZ.

Ungaria este foarte dependentă de aprovizionarea cu resurse energetice din Rusia, de unde primește 80% din necesarul de petrol și 75% din gazul natural.

Prim-ministrul Viktor Orban a vizitat la mijlocul acestei luni Moscova, de unde s-a întors cu un credit de 10 miliarde de euro pentru construcția a doua reactoare la singura centrală nucleară a Ungariei. "Primul reactor ar urma să funcționeze în 2023" iar centrala va rămâne în proprietatea Ungariei, a preciza pe 14 ianuarie guvernul de la Budapesta, evoca un credit de "10 până la 12 miliarde de euro", pe 30 de ani.

Orban nu se bazează pe banii Europei

Controversatul premier al Ungariei crede că Europa are o economie fragilă și că Uniunea Europeană nu are capacitatea de a susține economic dezvolarea țărilor din Est. Din această perspectivă, Viktor Orban a deschis larg ușile Ungariei pentru investiții din zone precum China sau Rusia.

De altfel, Ungaria este principalul partener al Chinei, a doua economie a lumii investind în Budapesta, din 2010 în 2012, peste 2,5 miliarde de dolari. Giganți IT precum Huawei sau ZTE, dar și firma de produse chimice Wanhua, investesc, la rândul lor, sute de milioane de euro în Ungaria.

În ciuda crizei economice, volumul schimbului bilateral dintre cele două țări atingea, în 2011, un cuantum de 9 miliarde de dolari, cu 6,2% mai mult decât cu un an înainte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel