Lupta de putere din PNL, dusă în Parlament de Cîțu. Orban îi dă replica după ce a spus că ”a tranșat alegerile din PNL”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook PNL
Facebook PNL
Ludovic Orban, preşedintele PNL, a catalogat ca "nepotrivite" declaraţiile premierului Florin Cîţu de la moţiunea de cenzură, când a afirmat că a "tranşat alegerile din PNL". 

"A tranşat. Verbul 'a tranşa' înseamnă 'a separa', 'a împărţi' (n.r. - aluzie la termenul folosit de premierul Florin Cîţu). Mi se par total nepotrivite. Ca premier care este în faţa unei moţiuni de cenzură trebuia să se concentreze pe prezentarea rezultatelor pozitive ale guvernării, de asemenea, să combată orice argument şi mai ales orice minciună care a fost cuprinsă în moţiunea de cenzură. Nu era locul potrivit pentru a vorbi de Congresul PNL şi lucrul ăsta îl ştie toată lumea, nu trebuie să-l spun eu", a precizat Orban, întrebat pe această temă.

Marţi, în plenul Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură, premierul Florin Cîţu a declarat că social-democraţii îl consideră "cel mai mare inamic al lor", dar le-a transmis că nu vor scăpa de el deoarece "a tranşat" alegerile din interiorul PNL.

"Toţi românii trebuie să ştie că niciodată nu voi face compromisuri, dar mai ales când vine vorba de PSD. Ştiţi deja ce fel de politician sunt. Şi ştiţi că niciodată, dar niciodată nu aş susţine, nici măcar în glumă, să dau jos propriul guvern ca apoi să fac guvernare cu PSD. Am intrat în politică fiind liberal convins şi voi respecta până la capăt principiile şi valorile liberale. Domnilor de la PSD, degeaba speraţi! Vă minţiţi singuri! După 25 septembrie va fi şi mai rău pentru dumneavoastră. Am tranşat alegerile din PNL, de cine vă e cel mai frică nu scăpaţi. Ştiu că există o aşteptare foarte mare după 30 de ani în care lucrurile au stagnat, dar au trecut doar şase luni de zile. Totuşi, în aceste şase luni de zile vedem că economia merge în direcţia corectă, în direcţia bună. Standard & Poor's, doar în două luni de zile după ce am preluat guvernarea, a schimbat perspectiva la pozitiv. Urmează şi alte agenţii de rating. Vom face toate aceste reforme. Le-am pus în PNRR. De aceea tot vorbesc de opt ani de guvernare. Vom face reforme până în 2024 şi după aceea", a arătat Cîţu în plenul reunit al celor două Camere. 

Declaraţia lui Klaus Iohannis, analizată de Orban



În ceea ce priveşte declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că la congres se alege preşedintele PNL şi nu premierul, Orban a menţionat că Guvernul este învestit de Parlament.

"Evident, Guvernul este învestit de Parlament. Evident că pentru a fi învestit un Guvern de Parlament, este nevoie de o majoritate parlamentară. O majoritate parlamentară în contextul actualului Parlament este majoritatea parlamentară formată de această coaliţie şi orice formulă de guvern care este susţinută de formaţiunile politice din cadrul coaliţiei poate să întrunească majoritatea parlamentară", a menţionat Orban, conform Agerpres.

Ce relaţie au Orban şi Cîţu



"Suntem colegi de partid, colaborăm, am participat împreună la şedinţa coaliţiei, comunicăm de fiecare dată când este necesar", a punctat Orban.

Referitor la o posibilă evaluare a premierului şi cine este în măsură să o facă, preşedintele PNL a subliniat că sunt inerente anumite stângăcii şi dispute care au fost de la începutul guvernării, dar acestea se vor regla pe parcurs.

"Suntem la doar şase luni de la guvernare, este adevărat că Guvernul nu a mai fost un guvern monocolor, aşa cum a fost guvernul condus de mine, este un Guvern de coaliţie, care se bazează pe susţinerea a trei formaţiuni politice şi a grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Normal că lucrurile se reglează pe parcurs, se armonizează, căutarea punctelor comune devine mai rapidă şi Guvernul începe în cadrul coaliţiei să funcţioneze mai bine. Sunt inerente anumite stângăcii şi anumite dispute care au fost prezente de la începutul guvernării, dar lucrurile acestora se vor regla pe parcurs", a arătat Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel