Data publicării:

Orban nu înțelege de ce nu rezolvă Iohannis criza din coaliție. ”Un tête-à-tête de 15 minute... El poate, eu nu”

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
foto Facebook Ludovic Orban
foto Facebook Ludovic Orban

Ludovic Orban nu înțelege absența președintelui Klaus Iohannis din criza coaliției de guvernare. 

Coaliția de guvernare se cutremură. Acuzații sunt de toate părțile, iar riscul e uriaș pentru PNL, pentru Guvernul Cîțu. USR PLUS a ieșit din Guvern și acuză un pact ascuns al PNL cu PSD. Totul se joacă și nimic nu pare a se rezolva înainte de luna octombrie, când are loc și Congresul USR PLUS. La finalul lunii septembrie, va fi Congresul PNL. Deși se face apel și la CCR, se pare că nici judecătorii constituționali nu ar vrea să se implice, astfel că ar urma să dezbată pe moțiunea de cenzură după Congresul PNL din 25 septembrie. 

Președintele PNL, Ludovic Orban, declară că nu știe de ce nu face președintele Klaus Iohannis o dezbatere cu cei implicați în criză. El a declarat astăzi, conform Mediafax, că președintele Klaus Iohannis ar rezolva criza în 15 minute. 

Puterea lui Iohannis în PNL, recunoscută direct de Orban: El poate, eu nu pot

”Președintele poate rezolva criza... un tête-à-tête de 15 minute cu cei implicați”, a afirmat Ludovic Orban, arată sursa citată. Președintele PNL a susținut că el se află într-o comunicare constituțională permanentă cu președintele României, care ar avea capacitatea să-i convingă pe liberalii din tabăra Cîțu să refacă alianța de guvernare. 

”Sunt convins că președintele Iohannis poate să-i convingă pe colegii mei de lucruri pe care eu nu pot să-i conving... Nu știu de ce nu o face... Este atributul constituțional al președintelui să intervină, dar nu după 25 septembrie, ci astăzi dacă se dorește”, a subliniat Ludovic Orban.

Singura soluție văzută de Orban

Opțiunea e una singură, conform lui Ludovic Orban, respectiv împăcarea. 

”Refacerea coaliției, este foarte simplu. Partidul USR PLUS a exprimat o condiție peste care nu poate trece, este foarte simplu, nu există decât trei soluții pentru România: refacem coaliția, facem un blat politic cu PSD, așa cum se pare că se întâmplă și eu sunt total împotrivă, sau opoziția. Singura soluție corectă este refacerea coaliției”, a declarat președintele PNL.

Florin Cîțu ar fi pregătit să renunțe la șefia Guvernului, după ce ar câștiga la Congresul PNL din 25 septembrie. În schimb, el are o serie de condiții pentru ”împăcare”: premierul să rămână la PNL, USR PLUS să ia aceleași ministere, miniștrii demiși - Stelian Ion și Vlad Voiculescu - să nu se întoarcă în viitorul Executiv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel