Orban: Doi judecători CCR au dublă pensie specială. Vom face o modificare legislativă
Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, referitor la proiectul de lege al pensiilor speciale, despre care CCR a spus că încalcă Legea fundamentală, că există doi judecători ai Curţii Constituţionale care beneficiază de „dublă pensie specială", respectiv cea de magistrat și cea de parlamentar.
PNL nu renunţă la eliminarea pensiilor speciale, chiar dacă CCR a declarat proiectul de lege neconstituţional. Ludovic Orban anunţă că liberalii vor veni cu o nouă lege în Parlament.
„Proiectul care a trecut de Parlament este un proiect initiat de PNL şi a fost votat aproape în unanimitate de Parlament. Din păcate, din nou CCR a decis că tăierea pensiilor speciale este neconstituţional. Vom vedea motivaţia CCR şi vom reveni cu o modificare legislativă care să ţină cont de CCR, dar să readucă pensiile la un nivel cât mai apropiat de sistemul de calcul al pensiilor în baza principiului contributivităţii", a spus Ludovic Orban, la România TV.
Premierul a afirmat că doi judecători CCR au dublă pensie specială, de aceea nu au acceptat eliminarea acesteia.
„Nu poate cineva care este beneficiar al pensiei speciale, fie ca parlamentar, fie oameni care au lucrat în justiţie şi care au pensie specială ca urmare a carierei în justiţie. Cred că sunt doi dintre ei care au dublă pensie specială. Aceştia sunt cei care au decis neconstituţionalitatea actului normativ".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News