Orban, despre șansa PNL de a guverna și după 2024: Oamenii nu judecă după impresia artistică
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Orban, despre șansa PNL de a guverna și după 2024 / Foto: Facebook Ludovic Orban
Orban, despre șansa PNL de a guverna și după 2024 / Foto: Facebook Ludovic Orban
Ludovic Orban a vorbit despre șansele liberalilor de a guverna și după 2024.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că şansa liberalilor de a guverna după 2024 depinde de proiectele realizate, punctând că oamenii nu judecă "după vorbe, după impresia artistică".

"În ceea ce priveşte şansa PNL de a continua guvernarea după 2024, această şansă depinde de ceea ce facem. Când eşti la guvernare oamenii nu te judecă după vorbe, nu te judecă după impresia artistică, oamenii te judecă după ceea ce faci efectiv. Avem aproape 1.300 de primari. Obligaţia Guvernului şi a PNL este aceea de a susţine cel puţin două-trei proiecte importante, în special în domeniul investiţiilor din fonduri guvernamentale, fie printr-un nou Plan de Dezvoltare Locală sau, cum îi spune domnul Cîţu, Plan Naţional de Investiţii. (...) Primarii PNL sunt cartea noastră de vizită, sunt cei care au capacitatea de a menţine PNL prin modul în care îşi pun în practică programele de dezvoltare locală pe primul loc, pe poziţie de competiţie şi cu şansa de a putea câştiga alegerile din 2024", a spus Orban, la conferinţa de alegeri interne din PNL Mureş, citează Agerpres.

 

Orban, despre prioritatea zero pentru Guvern



El a subliniat că investiţia în privinţa Autostrăzii Transilvania şi cea a Unirii trebuie să fie o prioritate zero pentru Guvern. Liderul PNL a arătat şi că resursele trebuie exploatate inteligent, context în care a amintit de resursele de grafit, litiu, gaz şi cupru.

"România este o ţară superbă, cu resurse, care are nişte oportunităţi de dezvoltare extraordinare pe care, din păcate, foarte mulţi din cei care au guvernat România le-au dat cu piciorul sau pur şi simplu nu au vrut să le pună în practică. România poate să devină cea mai puternică, din punct de vedere economic, ţară din Europa Centrală şi de Est. Poate să devină un soi de capitală economică, un centru regional pentru toate afacerile din Europa Centrală şi de Est. România este o poartă de intrare şi ieşire în Europa şi poate să fie locul prin care să se facă legătura între Est şi Vest. România, o ţară cu resurse pe care, din păcate, încă noi nu ştim să le exploatăm şi va trebui să învăţăm să le exploatăm. (...) Doctrina 'Prin noi înşine', a înaintaşilor noştri trebuie să rămână doctrina noastră. Orice resursă pe care o are România trebuie exploatată inteligent de noi astfel încât să generăm prosperitate pentru cetăţenii români, capacităţi de producţie care să genereze locuri de muncă bine plătite şi activităţi economice cu valoare adăugată extrem de mare", a spus Ludovic Orban.

Creșterea prețului la energie




Preşedintele PNL s-a referit şi la competitivitatea economiei româneşti în condiţiile creşterii preţului la energie.

"Eu nu cred că putem să vorbim de competitivitate a economiei româneşti în condiţiile în care preţul la energie electrică şi preţul la gaz pentru companii creşte nemăsurat şi creşte în primul rând datorită unor deficienţe structurale ale companiilor administrate de statul român", a adăugat Ludovic Orban.

Acesta a subliniat nevoia de investiţii în cercetare, dezvoltare, IT, menţionând şi că România are o balanţă deficitară în domeniul agricol.

"E vremea să folosim resursele şi europene şi naţionale pentru a investi în susţinerea producătorilor agricoli români, în susţinerea mărcilor româneşti, în internaţionalizarea companiilor româneşti şi în susţinerea producătorilor români pe pieţele europene şi externe. Este vremea să folosim cu cap resursele europene care ne sunt puse la dispoziţie astfel încât să putem să generăm campioni economici în toate domeniile pentru că noi trebuie să ne asumăm public: PNL susţine capitalul românesc", a adăugat Orban.

 

Când își va prezenta Orban proiectul pentru PNL



Totodată, liderul liberal a anunţat când îşi va prezenta proiectul pentru PNL.

"Mai este până la Congres. Din cauza asta îmi voi prezenta proiectul pentru PNL după depunerea moţiunii la comisia de organizare a Congresului, în viitoarea deplasare prin filialele judeţene în care voi prezenta moţiunea pe care o susţin. (...) Pe mine mă cunoaşteţi, ştiţi ce pot, ştiţi cine sunt, ştiţi că pentru mine a funcţionat un slogan pe care îl parafrazez: nimic pentru mine, totul pentru PNL şi totul pentru România", a spus preşedintele PNL. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel