Data actualizării:
Data publicării:

Orban, atac la Cîţu chiar înainte de BPN: Oricine are ochi şi minte poate să vadă adevărul

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Facebook Ludovic Orban
Facebook Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, l-a criticat din nou pe premierul Florin Cîţu, cu câteva minute înainte de Biroul Politic Naţional al PNL. 

La şedinţa PNL care va începe în mai puţin de jumătate de oră ar urma să se pună în discuţie dacă premierul Florin Cîțu să îi remanieze pe toți miniştrii USR PLUS pentru că nu ar fi de acord ca, în situaţia în care depun moţiune de cenzură, să asigure miniştrii USR PLUS interimatele în portofoliile pe care le ocupă, potrivit unor surse Antena 3. Orban a replicat acid. 

VEZI Doi parlamentari USR ar refuza să semneze moţiunea de cenzură inițiată de USR PLUS - surse

"Premierul Cîţu nu a întrebat pe nimeni când l-a remaniat pe Stelian Ion. Nu văd de ce să mă întrebe pe mine sau să ceară acordul partidului, pentru că până acum s-a comportat într-un mod în care nu a consultat preşedintele partidului. Eu am fost anunţat cu două minute înainte de declaraţia prin care l-a remaniat pe Stelian Ion, printr-un SMS", a declarat Ludovic Orban înainte să intre la BPN. 

Întrebat dacă Florin Cîțu este responsabil pentru declanșarea actualei crize guvernamentale. „Oricine are ochi și minte poate să vadă adevărul în această situație”, a fost răspunsul președintelui PNL.

Cu toate astea, Orban anunţă că niciun liberal nu va vota o moţiune împotriva lui Cîţu. 

"Atât timp cât sunt preşedintele PNL, nu voi permite niciunui parlamentar PNL să voteze o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL", a arătat Orban

Anterior, Florin Cîţu le ceruse celor de la USR-PLUS să renunţe la moţiunea de cenzură şi să caute soluţii în coaliţie. 

"Orice soluţie pentru situaţia în care suntem astăzi trebuie negociată în coaliţia de guvernare, nu în afara coaliţiei de guvernare", a spus premierul. 

Orban, supărat pe Cîţu după remanierea lui Stelian Ion. "Am fost anunţat la alibi"

"Trebuie să am o discuție foarte serioasă cu premierul Florin Cîțu. Evident că trebuie să am o consultare mai largă cu fiecare dintre actorii politici, atât din PNL, cât și din coaliție. Nu cred că este bine să se ia decizii la cald, așa cum a  fost decizia de azi noapte care  a fost practic catalizată de propunerea de revocare a unui ministru.", a declarat Ludovic Orban în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebat dacă a fost informat despre revocarea lui Stelian Ion, Ludovic Orban a răspuns: "Am primit un sms la 21:28, ieri, cu două minute înainte de declarație. Când vă spun, vă spun sigur că așa este. Sigur că premierul susține că m-a sunat. Nu am primit niciun apel de la premierul Florin Cîțu. 

Nu cred că premierul trebuie să ia decizii fără să se consulte cu președintele PNL și mai ales decizii care pot să pună în pericol coaliția majoritară. Nu am fost informat despre introducerea pe ordinea de zi a OUG privind Anghel Saligny. Am fost informat la alibi, cu 2 minute înainte de propunerea de revocare a domnului ministru Ion Stelian.", a spus Ludovic Orban atunci când a fost întrebat de ce el nu participă la reuniunea BPN al PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel