Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Mare ORAȘ din România, ÎNCHIS pentru nerezidenți. Nu știm cine a mințit la frontieră

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Măsuri aprige la nivel local pentru combaterea noului coronavirus.

Alegeri prezidentiale 2024

Nicolae Robu (primarul Timișoarei) a vorbit transmis măsurile pe care le impune orașul său în combaterea COVID-19: Astfel, în fiecare noapte, orașul e „protejat” cu filtre de Poliție pentru a preveni intrarea în persoanelor care nu sunt din Timișoara.

„80 DE ECHIPAJE DE POLIȚIE VOR PATRULA TOATĂ NOAPTEA PRIN TIMIȘOARA PENTRU A ASIGURA RESPECTAREA INTERDICȚIEI DE CIRCULAȚIE INSTITUITE PENTRU INTERVALUL 22.00 - 06.00!

Vă rog, stimați timișoreni, stați acasă! Cu înțelepciune, VOM REUȘI!

P.S.
(1) Ca în fiecare noapte, orașul e protejat cu filtre corespunzătoare ale Poliției, de intrarea în el a oricăror persoane, netimișoreni. N-avem de unde să știm cine a fost sincer și cine a mințit la frontieră și, prin urmare, ne păzim suflând și-n iaurt, cum se spune!

(2) Mâine, vom avea o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia vom lua un nou set important de măsuri”, a transmis Robu, pe pagina personală de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel