Boc şi Oprescu, împreună la inaugurarea unui spital privat. De Ce ar investi turcii în clinicile din România
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a apreciat, vineri, că parteneriatul public-privat este principalul motor al investiţiilor şi redresării economice, în această perioadă de criză.

Edilul-şef a participat, împreună cu premierul Emil Boc, la inaugurarea unui spital oftalmologic privat în sectorul 4 al Bucureştiului.

Spitalul privat Europe Eye, desfăşurat pe o suprafaţă totală de 10.000 mp, îşi propune să îngrijească 30.000 de pacienţi pe an şi să dezvolte turismul medical în România.

Unitatea medicală implică o investiţie de 20 de milioane de dolari realizată de o companie din Turcia. Este a doua investiție turcească în sănătate în ultimul an, o clinică asemănătoare, dar mai mică fiind deschisă sub numele ”West Eye Hospital” în București. Rezultatele economice ale acesteia nu sunt strălucite, costurile fiind mari, iar pacienții preferând spitalele publice. Spre deosebire de prima astfel de investiție, unde nu lucrează medici celebri din țară, la ”Europe Eye” au fost atrase nume mari ale oftalmologiei. Profesorul Benone Cârstocea conduce echipa operatorie și va aduce o pacientelă importantă.

Turcii încearcă de ani buni să atragă turiști care să se opereze în Istanbul, făcând demersuri inclusiv pe lângă Ministerul Sănătății , pentru a trimite pacienți la terapie, pe banii Casei de Asigurări din România. Este posibil ca noua investiție de la București să vizeze pacineți din Uniunea Europeană, mai ales că s-a emis o directivă pentru tratamentele transfrontaliere. Astfel, din 2013,  pacienții se pot trata pe banii asigurărilor din țara de origine în orice stat membru, fiindu-le decontată suma pe care ar cheltui-o statul în care sunt asigurați. Unele țări membre vor aplica această directivă chiar din cursul anului viitor. Deci, unui german i se va deconta pentru operația de la București suma pe care ar solicta-o un spital din Germania pentru o oporație similară. Investitorii de la Europe Eye pot spera că vor atrage , din rândul numeroasei comunități turce din Germania, destui pacienți,ca să-și acopere costurile și să facă profit. Pacienții ar fi motivați să vină în România fiindcă în banii decontați de Casa de Asigurări germană intră și transportul și alte beneficii (materiale mai bune, proteze de ultimă generație), odată ce prețul intervenției este mult mai mic la București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel