Oprescu, dezlănțuit la glume, la Congresul Mondial al Vinului
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a făcut, luni, la Congresul Mondial al Vinului, o serie de glume foarte reușite spre amuzamentul publicului, unele cu temă, la adresa evenimentului la care participa, altele, legate de activitatea sa de bază, cea de medic.
Pentru cei care au participat la Congresul Mondial al Vinului, desfășurat la București, Sorin Oprescu le-a explicat, într-o viziune comică, în ce condiții pot câștiga premiul Nobel: "Şi pentru mine, vinul, ca pentru oricare cetăţean, a reprezentat un moment de relaxare, cu moderaţie. La mine s-a pus problema mai acut, pentru că în meseria mea de chirurg eu am înţeles de mult că dacă nu ai moderaţie în chestia cu vinul, atunci premiul Nobel pentru profesiune poţi să-l iei până la 40 de ani. După aceea eventual poţi să-l iei pentru pace", a spus Oprescu, potrivit căruia moderaţie înseamnă "să nu cadă piticii de pe scaun" când consumă vin.
"Eu, prin natura meseriei mele de bază, am avut de a face şi cu d-ăştia. Când se trezesc, se miră şi ei", a afirmat primarul Capitalei, citează Mediafa.
În plus, edilul Capitalei și-a amintit cu plăcere și de răspunsul pe care-l oferea pacienților, excesiv de darnici cu mulțumirile: "Stimate domn, de când fenicienii au inventat moneda, mulţumirile sunt de prisos".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News