Data publicării:
Vezi toate șantierele din București și termenele de finalizare
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat, dumincă, toate proiectele majore de infra structură rutieră care sunt sau vor fi deschise pe parcursul acestei veri în București.
Pasajul Mihai Bravu
Sorin Oprescu, citat de Mediafax, a arătat că "se lucrează în ritm alert la pasajul Mihai Bravu", după ce pe 1 iunie a fost deschis circulaţiei primul pod al pasajului, pe sensul Big Berceni-Văcăreşti, spre Mihai Bravu.
"Avem speranţa că, spre sfârşitul acestui an, şi cel de-al doilea pod va fi finalizat, având în vedere că lucrăm pe perioada de vară", a declarat edilul, precizând că, în acest moment, toţi stâlpii de susţinere au fost ridicaţi, au fost montate 16 grinzi (opt grinzi pe deschiderea dinspre Mihai Bravu şi opt pe deschiderea dinspre Văcăreşti) şi este în curs de finalizare cu relocarea reţelelor edilitare. De asemenea, rampa de urcare pe cel de-al doilea pod, pe sensul Mihai Bravu, este aproape finalizată.
"Contractul de finalizare a lucrărilor este în valoare de 155,7 milioane de lei, inclusiv TVA, Primăria plătind anterior alţi 37 de milioane de lei pentru un contract care a fost reziliat în decembrie 2012.
Citește și: Primul pod al pasajului Mihai Bravu, DESCHIS circulației
Pasajul de la Piața Presei Libere
La pasajul subteran Piaţa Presei Libere, au fost demarate lucrările de deviere a reţelelor, de lărgiri de stradă şi realizarea pereţilor mulaţi ai pasajului. Lucrările continuă pe etape, astfel încât să se menţină fluenţa traficului", a adăugat primarul, arătând că impactul vizual asupra zonei va fi minim şi va fi păstrată imaginea de spaţiu urban înverzit.
Pasajul este amplasat la intersecţia a patru artere cu trafic ridicat - şoseaua Bucureşti-Ploieşti, şoseaua Kiseleff, bulevardul Mărăşti şi bulevardul Poligrafiei -, intersecţie traversată de aproximativ 12.000 vehicule pe oră.
Pasajul de la Piaţa Presei Libere va fi realizat pe un singur sens (cel de intrare în Bucureşti, de pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti), având două ieşiri: una pe bulevardul Kiseleff şi una pe bulevardul Marăşti, şi va avea o lungime de 700 de metri.
Valoarea investiţiei este de 60,4 milioane de lei, fără TVA, iar termenul de finalizare este de nouă luni de la demararea lucrărilor.
Vezi și: Undă verde pentru Pasajul de la Piața Presei. Când încep și cât durează lucrările
Calea Victoriei
Alte lucrări, de extindere a trotuarelor de această dată, se desfăşoară în această vară pe Calea Victoriei, "odată cu deschiderea bulevardului Buzeşti-Berzei-Uranus, (...) care preia o parte importantă din traficul de la Nord la Sud", a continuat Sorin Oprescu.
"Scopul lucrării este transformarea acestei artere in zona de promenadă a Centrului Bucureştiului. La finalul lucrărilor, strada va putea fi străbătută la pas de către pietoni, de la Guvern şi până la Cheiul Dâmboviţei", a spus edilul.
Lucrările includ şi amenajarea pistelor pentru biciclişti. Spaţiul necesar acestor lucrări este obţinut prin renunţarea la o bandă şi jumătate din carosabil. Traficul se va desfăşura pe două benzi de circulaţie cu sens unic, creându-se în preajma intersecţiilor o a treia banda de încadrare pentru virajul la stânga sau la dreapta. De asemenea, vor fi montaţi bolarzi pe marginea trotuarelor care să îi împiedice pe şoferi să parcheze pe trotuar, a spus Oprescu.
El a mai precizat că, până în prezent, au fost realizate 60 la sută din totalul lucrărilor de trotuar şi 25 la sută din cel al lucrărilor de drum.
"Vorbim despre lucrări de reabilitare şi modernizare a acestei artere, între Piaţa Victoriei şi Calea Griviţei. În plus, va fi modernizată şi reţeaua de iluminat public prin montarea de stâlpi noi. Proiectul prevede şi refacerea spaţiilor verzi şi a mobilierului urban, prin montarea de bănci pentru odihnă şi de jardinere cu flori pentru decorarea zonei. Termenul de finalizare a lucrărilor pe toată artera, inclusiv pistele de biciclete, este prevăzut pentru decembrie 2014, în funcţie de condiţiile meteorologice. Însă, facem tot ce putem pentru ca modernizarea arterei Calea Victoriei să fie gata până pe 15 septembrie", a explicat primarul Bucureștiului.
Costul acestui proiect este de 8,7 milioane lei.
Liniile de tramvai
Reabilitarea sistem rutier şi liniei de tramvai pe bulevardele Liviu Rebreanu - Camil Ressu continuă de asemenea pe perioada verii.
Tronsonul 1, între Camil Ressu şi Nicolae Grigorescu, cu câte două benzi pe sens, este finalizat, fiind în lucru cel de-al doilea tronson, între Nicolae Grigorescu şi 1 Decembrie, tot cu câte două benzi pe sens, a explicat primarul.
Astfel, pe cel de-a doilea tronson, până în prezent a fost demontată vechea linie de tramvai şi s-a realizat săpătura acesteia între bulevardul Nicolae Grigorescu şi Barajul Dunării şi s-a aprobat demararea procedurii de expropriere între str. Barajul Dunarii şi bulevardul 1 Decembrie.
Lucrările presupun: modernizarea liniei de tramvai, aceasta fiind înierbată, înlocuirea reţelei de termoficare şi lucrări de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii stradale, reamenajarea intersecţiilor, amenajarea de piste pentru biciclişti, refacerea trotuarelor şi spaţiilor verzi, amenajarea de noi locuri de parcare, racordări ale bulevardului cu străzile laterale, amenajarea unei parcări cu o capacitate de 200 de locuri (în zona capătului liniilor de autobuz şi troleibuz între intersecţia cu str. Cozia şi intersecţia cu bulevardul 1 Decembrie), extinderea sistemului de management al traficului şi în intersecţiile situate pe acest tronson şi modernizarea sistemului de iluminat public.
Valoarea investiţie pentru cele două tronsoane este de 62,6 milioane de lei, fără TVA.
Lucrări de reabilitare a sistemului rutier şi liniei de tramvai, în valoare de 247,8 milioane de lei, se desfăşoară şi pe şoseaua Iancului şi pe şoseaua Pantelimon.
Pe Iancului, în acest moment se lucrează la refacerea căii de rulare a peroanelor şi a reţelei de contact. Lucrarea este realizată în proporție de 44%, iar la final partea carosabilă va avea câte două benzi de circulaţie pe sens, zona centrala, cu o lăţime de 7 metri, va fi destinată transportului public (tramvai şi autobuz), fiind denivelată faţă de restul carosabilului şi vor fi amenajate două parcaje supraetajate, amplasate pe partea stânga, în spatele frontului de blocuri, acestea având o capacitate de circa 300 de locuri.
Pe şoseaua Pantelimon se construieşte o zonă centrală, inierbată, destinată transportului public cu tramvaiul, delimitată de restul carosabilului. Zonele laterale, destinate circulaţiei pasive, vor cuprinde: zona verde (1 - 2m), piste pentru biciclişti, spații de parcare în lung sau în spic. Trotuarele vor fi de minim 2 m, iar carosabilul va avea trei benzi pe sens, a precizat Sorin Oprescu.
Mai mult, în cadrul acestui proiect, va fi realizat un terminal multimodal în zona intersecţiei şoselelor Pantelimon şi Vergului care va cuprinde o parcare cu aproximativ 450 de locuri. Acest terminal va fi în legătură directă cu viitoarea stație de metrou Granitul. La acest moment, lucrările la carosabil sunt executate în proporţie de 44%, iar cele privind calea de rulare, în proporţie de 17%.
Bd. Grigorescu - Splai Dudescu
Se lucrează în continuare şi la străpungerea bd. Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu, după ce au fost finalizate şi date în circulaţie lucrările între bd. Camil Ressu şi str. Prevederii. Între str. Prevederii şi până la râul Dâmboviţa, lucrările la drum sunt, de asemenea, în curs de finalizare, pe sensul de mers către râul Dâmboviţa şi urmează punerea în circulaţie a acestui segment de drum după finalizarea sistematizării circulaţiei. Peste râul Dâmboviţa, lucrările la pod şi la drum sunt executate în proporţie de 30%.
Bd. Nicolae Grigorescu, cu o lungime de 2,4 km, va avea trei benzi pe sens, iar Splaiul Dudescu, în lungime de 1,2 km, va avea două benzi pe sens, pasaj rutier peste calea ferată, de 75 metri, pasaj rutier peste splai şi Dâmboviţa, de 137 metri, pod peste Dâmboviţa la nivelul splaiului, de 64 metri. De asemenea, se va construi un pasaj rutier suprateran cu 2 benzi pe sens plus zona mediana unde va fi amplasată linia de tramvai.
Valoarea contractului este de 74,7 milioane de lei fără TVA iar, în urma modificării traselui iniţial al lucrării, rezultă o suprafaţă de expropriat mai mică, acest fapt reducând costurile de la 35,6 milioane lei, la 30,9 milioane de lei.
Sorin Oprescu a amintit că această arteră este parte a inelului median al municipiului Bucuresti şi se desfăşoară între bulevardul Camil Ressu şi Splaiul Independenţei. În etapa a II-a, (în baza unui alt contract), această artera va fi continuată până în zona intersecţiei şoseaua Olteniţei - şoseaua Vitan-Bârzeşti.
Splaiul Independenței - A1
La penetraţia Splaiul Independenţei - Ciurel - autostrada Bucureşti-Piteşti se lucrează în acest moment la pilonii şi pilele podului hobanat. Valoarea exproprierilor estimate, conform devizului general, este de 561 milioane de lei, iar valoarea lucrării - de circa 580 milioane de lei.
"În continuare consider că penetraţia Splaiul Independenţei - autostrada Bucureşti-Piteşti este o lucrare de infrastructură absolut necesară, că este nevoie neapărat de o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu", a declarat primarul, precizând că proiectul constă în realizarea infrastructurii unui drum cu trei benzi pe sens, mărginit în anumite zone, de-o parte şi de alta, de străzi colectoare a traficului zonal, asigurându-se astfel circulaţia în regim de prioritate pentru cei care tranzitează zona.
Lungimea drumului va fi de 6,44 km, suprafaţa - 128.980 mp, iar lungimea podurilor şi rampelor, de 3,5 km.
Lucrarea s-a împărţit astfel: pod peste râul Dâmboviţa amplasat pe rampa de urcare ce pleacă din Splaiul Independenţei, pasaj pe rampa de urcare-coborâre, pasaj peste şoseaua Virtuţii, pasaj amplasat pe rampa de coborâre în Splaiul Independenţei, pasaj pe bucla urcare Virtuţii, pasaj pe bucla coborâre Virtuţii. Ca prim stadiu al acestui obiectiv este realizarea traversării râului Dâmboviţa pe direcţia A1 - Splaiul Independenţei, prin intermediul unui pod hobanat. Podul va avea o lungime de 235 m şi o lăţime totală de 13,9 m (trei benzi de circulaţie rutieră).
Piața Sudului
Tot vara aceasta va fi deschis şantierul şi pentru modernizarea infrastructurii rutiere la Piaţa Sudului, cel mai mare proiect de infrastructură cu fonduri europene din Bucureşti, realizat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Contractul de execuţie, în valoare de 127 milioane lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 96, 4 milioane lei, a fost semnat pe 8 mai.
În prezent, constructorul obţine avizele necesare pentru devierea circulaţiei în vederea începerii lucrărilor.
Durata totală a contractului de finanţare a proiectului este de 26 de luni, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Proiectul presupune: realizarea unui pasaj subteran pe direcţia Calea Văcăreşti - str. Niţu Vasile, cu o lungime totală de 356 m, realizarea a patru pasaje pietonale în intersecţie, pe directia str. Niţu Vasile - Calea Văcăreşti, de o parte şi de alta a pasajului rutier şi către staţiile de tramvai, realizarea legăturii pietonale prin pasaj subteran între staţia de metrou Piaţa Sudului şi peroanele staţiei de tramvai aflate pe şoseaua Olteniţei, lucrări de modernizare a carosabilului şi trotuarelor, modernizarea utilităţilor aferente obiectivului de investiţii, refacerea liniei de tramvai şi amenajări peisagistice.
Alte proiecte
Acestor opt proiecte majore li se adaugă şi alte lucrări la infrastructura rutieră a Capitalei, după cum urmează: lucrări de întreţinere şi reparaţii pe 39 de străzi şi mari artere, cum ar fi, strada Baicului, Calea 13 Septembrie, Calea Victoriei, strada Antiaeriana, bulevardul Mihail Kogălniceanu, bulevardul Regina Elisabeta, Calea Dorobanţi şi bulevardul Nicolae Grigorescu, unde lucrările sunt în desfăşurare. Pe cinci dintre cele 39 de străzi lucrările au fost deja finalizate, fiind vorba de strada Teiul Doamnei, şoseaua Sălaj, bulevardul Lacul Tei, strada Alex Şerbanescu, Calea Griviţei. Pe 16 străzi şi mari artere, printre care bulevardul Eroilor, strada Constantin Noica, strada Armenească, bd. Carol I şi bd. Pache Protopopescu, urmează să se înceapă lucrările de reparaţii.
Sunt de asemenea în executare lucrări de reabilitare pe 23 de străzi din sectorul 5, dintre care şapte au fost finalizate, iar 16 sunt în lucru.
"La capitolul marcaje rutiere, în acest an, avem în plan să executăm lucrări pe 145 de străzi şi mari artere. Dintre acestea s-au executat deja marcaje rutiere pe şapte, cum ar fi de ex, Witing, Pache Protopopescu, Carol I, alte şase se află deja în lucru, mai avem putin şi terminăm de marcat Calea Dorobanţilor, Turnu Măgurele, Ramuri Tei, Grigore Moisil, Vidin. Restul de 132 de străzi se află în faza de proiectare", a continuat Oprescu.
Piste pentru biciclești
Totodată, în luna iulie vor fi demarate procedurile pentru încheierea contractelor de realizare a proiectului tehnic şi de consultanţă pentru amenajarea a aproape 100 km de piste pentru biciclişti pe 61 de artere din Capitală.
Pe 19 aprilie, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 44,6 milioane de lei, prin Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice pentru finanţarea proiectului, a amintit primarul.
"Precizez, de asemenea, că toate noile proiecte de infrastructură derulate de Primăria Municipiului Bucureşti, fie că sunt obiective noi ori reabilitări şi modernizări, se fac cu piste de biciclete. Acestea se realizeaza pe carosabil - dacă trama stradala permite trasarea acestora - sau pe trotuar", a conchis Sorin Oprescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News