ONU, sesizată în legătură cu situaţia copiilor japonezi răpiţi de unul dintre părinţi după separarea acestora
O avocată franceză a anunţat luni că a depus o cerere pe lângă Consiliul ONU pentru Drepturile Omului pentru a semnala numeroasele cazuri de copii răpiţi în Japonia de unul dintre părinţi după separarea acestora, relatează AFP.
Un număr de 150.000 de copii, conform cifrelor avansate de ONG-ul Kizuna Child-Parent Reunion, sunt răpiţi în fiecare an de un părinte în Japonia în cazul unei despărţiri. Ulterior, copiilor li se refuză orice acces la celălalt părinte timp de ani de zile, uneori până la împlinirea vârstei majore", a spus, potrivit unui comunicat, Jessica Finelle, asociată la cabinetul de avocatură Zimeray&Finelle din Paris.
Printre actele şi omisiunile actorilor săi publici, Japonia a comis încălcări grave ale drepturilor copilului, a adăugat avocata specializată în drept internaţional.
Ea cere Organizaţiei Naţiunilor Unite să numească un expert independent şi cu înaltă calificare care să raporteze această situaţie şi să adopte o rezoluţie prin care să ceară Japoniei să pună capăt acestor încălcări repetate ale drepturilor copilului.
Mulţi străini, divorţaţi sau despărţiţi de un partener cu cetăţenie japoneză, s-au luptat luni sau ani întregi încercând să-şi vadă sau să îşi recupereze fiii şi fiicele cu care mama lor japoneză (sau uneori tatăl) a plecat brusc de acasă. Adesea, justiţia japoneză validează faptul comis, deoarece în cazul divorţului, autoritatea parentală este încredinţată doar unuia dintre părinţi, codul familiei japoneze nerecunoscând autoritatea părintească împărtăşită.
În cursul unei vizite în Japonia, în iunie, preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat să acţioneze în favoarea unor taţi francezi care trăiesc astfel de situaţii şi pe care le-a considerat 'inacceptabile'.
"Există un drept japonez care este foarte diferit de al nostru, dar există situaţii de suferinţă care sunt absolut inacceptabile", a spus preşedintele francez. Nu-i putem lăsa pe unii dintre compatrioţii noştri să trăiască în această situaţie şi cred că trebuie apărate drepturile fundamentale ale copiilor şi ale lor, ca părinţi, a insistat preşedintele francez care a promis să lucreze într-un mod constructiv cu serviciile consulare şi justiţia japoneză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News