ONU denunţă punerea în pericol a 3 milioane de civili din nord-vestul Siriei
Operaţiunile ''antiteroriste'' desfăşurate de Damasc, susţinut de aliatul său rus, nu pot justifica punerea în pericol a trei milioane de civili în regiunea Idlib, din nord-vestul Siriei, a atenţionat joi emisarul ONU Geir Pedersen în faţa Consiliului de Securitate, transmite AFP.
La iniţiativa Belgiei, Kuweitului şi Germaniei, Consiliul de Securitate al ONU urmează să supună la vot, la o dată încă nestabilită, o rezoluţie ce impune o încetare imediată a ostilităţilor în nord-vestul Siriei şi protecţia obiectivelor civile, în special a celor medicale.
Textul cere, de asemenea, acces umanitar fără restricţii în ansamblul Siriei. Poziţia Rusiei privind această rezoluţie nu este deocamdată cunoscută.
În timp ce atacurile grupărilor jihadiste trebuie să înceteze, contraterorismul nu poate pune în pericol trei milioane de civili care au dreptul la o protecţie în virtutea dreptului umanitar, a afirmat Geir Pedersen. Acţiunile care conduc la decese şi la strămutarea populaţiei trebuie să înceteze imediat, a adăugat el.
Secretarul general adjunct pentru afaceri umanitare al ONU, Mark Lowcock, a reamintit că pentru protejarea civililor şi asigurarea respectării dreptului internaţional umanitar Consiliul de Securitate poate adopta măsuri concrete.
Declanşată în 2011 prin reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie, războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 de morţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News