Data actualizării:
Data publicării:

Omul de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, a fost înmormântat fără a i se rosti numele și fără clopote. Care a fost motivul

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Omul de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, a fost înmormântat fără a i se rosti numele și fără clopote. Care a fost motivul
Omul de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, a fost înmormântat fără a i se rosti numele și fără clopote. Care a fost motivul

Omului de afaceri Laurențiu Floroiu, care a renunțat la preoție acum câțiva ani, a fost înmormântat luni în comuna sa natală, Vedea. Preoții au trebuit să respecte Canoanele Sfinților Părinți, din Pravila Bisericească cu privire la păcatul strigător la cer, împotriva Duhului Sfânt, și anume sinuciderea.

Înmormântare cum nu ar vrea nimeni, a omului de afaceri Laurențiu Floroiu, astăzi,  în comuna sa natală, Vedea. Și asta pentru că preoții au trebuit să respecte canoanele bisericești cu privire la sinucigași.

Pentru că el și-a pierdut calitatea de creștin botezat și preot hirotonit, slujba a fost scurtă și doar pentru alinarea suferinței rudelor mortului, numele său nu a putut fi pronunțat de către preoți și nu au fost trase clopotele.

În urmă cu opt ani, Laurențiu Floroiu a renunțat la preoție și s-a dedicat afacerilor. Pe seama pierderilor suferite atât din punct de vedere financiar dar și a decesului soției sale, avocata Dana Floroiu, în urmă cu trei ani, a fost trecută o presupusă depresie, scrie Jurnaluldearges.ro.

Pentru ca clopotele să bată, este nevoie ca rudele sinucigașului să prezinte un certificat de la psihiatru sau psiholog, că acesta se trata de depresie

Însă, pentru o oarecare clemență în ceea ce privește rânduiala bisericească, în astfel de cazuri, se cere certificat de la psihiatru sau de la psiholog, potrivit căreia se afla în tratament. Și atunci, se poate face doar o slujbă mai lungă și se pot trage clopotele.

Sinuciderea, păcat foarte grav, strigător la cer, împotriva Duhului Sfânt

Potrivit credinței ortodoxe, sinuciderea este un păcat foarte grav, strigător la cer, fiindcă cei care au recurs la acest gest s-au lepădat de credinţa în Iisus Hristos şi de nădejdea în Dumnezeu, iar necredinţa şi deznădejdea sunt păcate împotriva Duhului Sfânt, despre care Sfânta Scriptură spune că nu se vor ierta nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie.

Interpretul Marius Bălan a interpretat o priceasnă creștină care i-a cutremurat pe cei prezenți la înmormântare

La înmormântare i-au fost alături părinții, preoții Constantin Ghețea, parohul bisericii de la Frătici Vârsești-locul unde a fost oficiată slujba, părintele Rafael și părintele Cosmin, preotul de la Penitenciarul Colibași care i-a fost duhovnic lui Laurențiu, când acesta a fost închis în dosarul Permiselor.  Interpretul Marius Bălan a interpretat o priceasnă creștină care i-a cutremurat pe cei prezenți.  

Apropiații spun că și-a premeditat moartea pentru că, în urmă cu două săptămâni, le-a mulțumit

Laurentiu Floroiu, un om de afaceri din Pitești și fost preot, a fost găsit spânzurat. Bărbatul avea multe datorii și acesta ar putea fi motivul pentru care a ales să-și pună capăt zilelor.Laurentiu Floroiu, nume cunoscut din industria HoReCa, proprietar al mai multor localuri, fost preot, anchetat și reținut în Dosarul Permiselor, s-a sinucis. Bărbatul s-a spânzurat în apartamentul lui din Pitești.

Mama lui a fost cea care i-a găsit trupul neînsuflețit. Femeia, care a intrat in stare de șoc, a anunțat autoritățile, dar acestea au ajuns abia dupa ore bune, iar asta din cauza solicitărilor la cazurile de COVID-19. Din primele date, se pare ca omul de afaceri trecea, în ultimele zile, printr-o stare psihică foarte proastă, de natură depresivă. Acumulase datorii și nu mai găsea o soluție de ieșire, spun apropiații. Nu este singurul necaz.

În urma cu patru ani a trecut prin drama cumplită a pierderii soției sale, avocatul Dana Floroiu, raspusă de cancer. La înmormântare au venit aproape toți angajații săi, iar apropiații au spus că acesta și-a premeditat plecarea din această viață pentru că, în urmă cu două săptămâni le-a mulțumit celor apropiați, mai precizează sursa citată.

CITEȘTE ȘI Maestrul Pârvu Nicolae, antrenor emerit al luptelor românești, a murit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel