Data publicării:

OMS: "Situaţia în India este mai mult decât sfâşietoare". De ce este îngrijorătoare varianta ''dublu mutantă'' a Sars-Cov-2, denumită B.1.617

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că situația India este "mai mult decât sfâşietoare".

Alegeri prezidentiale 2024

Situaţia în India, unde pandemia COVID-19 a atins o gravitate fără precedent, este mai mult decât sfâşietoare, a declarat luni la o conferinţă de presă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a atras atenţia cât de importantă este vaccinarea, transmite Agerpres, citând AFP.

OMS face tot ce poate, furnizând (Indiei) materiale şi echipamente esenţiale, în special mii de concentratoare de oxigen, spitale de campanie mobile prefabricate şi materiale de laborator, a adăugat Tedros, după ce varianta indiană a coronavirusului a creat haos în această ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori, căreia numeroase ţări au anunţat că îi vor oferi ajutoare sanitare de urgenţă.

350.000 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi



India a înregistrat duminică un record mondial de aproape 350.000 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi. În capitala New Delhi martorii descriu culoare de spitale pline cu paturi şi tărgi şi familii implorând în zadar să li se dea apropiaţilor oxigen sau să fie internaţi, unii murind la uşa spitalelor.

Niciodată până acum importanţa vaccinării nu a fost atât de evidentă, a subliniat directorul general al OMS.

Varianta indiană a coronavirusului

Colapsul sistemului sanitar indian este parţial atribuit noii variante a coronavirusului SARS-CoV-2, denumită B.1.617, detectată iniţial în octombrie în vestul Indiei. Ea este descrisă drept dublu mutantă, întrucât are două mutaţii preocupante la nivelul proteinei spike prin care coronavirusul se ataşează de celulele umane.

Prima mutaţie, E484Q, este apropiată de cea deja observată la variantele coronavirusului sud-africană şi braziliană (E484K), suspectată că reduce eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 existente şi sporeşte riscul de reinfectare. A doua mutaţie, L452R, este de asemenea prezentă la varianta descoperită în California şi ea ar putea antrena creşterea transmiterii virusului.

Este prima dată când aceste mutaţii sunt detectate împreună la o variantă ce are o răspândire semnificativă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel