Data publicării:

OMS răspunde după anunțul lui Putin: Accelerarea progreselor NU trebuie să însemne compromisuri faţă de siguranţă

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp

OMS a atenționat că vaccinul rusesc trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare stabilite. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a semnalat că vaccinul înregistrat de Rusia, la fel ca celelalte, trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare stabilite, relatează  agențiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres. Astfel OMS reacționează cu prudență în urma anunțului făcut de Rusia.

Vaccinul rusesc nu se numără printre cele şase semnalate săptămâna trecută de OMS ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice. Dintre cele şase, trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două sunt americane (cele ale companiilor Pfizer şi Moderna) şi cel de-al şaselea este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

Accelerarea progreselor nu trebuie să însemne compromisuri faţă de siguranţă, a declarat după anunţul preşedintelui rus purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic. Suntem în contact cu autorităţile sanitare ruse şi avem discuţii cu privire la posibila precalificare OMS a vaccinului, dar, din nou, precalificarea oricărui vaccin include analiza şi evaluarea riguroasă a datelor obligatorii privind siguranţa şi eficacitatea, a explicat el.

Potrivit preşedintelui Putin, vaccinul rusesc este eficace, a trecut toate probele necesare şi permite dezvoltarea unei imunităţi stabile faţă de COVID-19. Liderul de la Kremlin a anunțat azi că fiica sa şi-a făcut deja vaccinul.

Potrivit directorului fondului suveran rus RDIF implicat în proiect, Kirill Dmitriev, peste 20 de ţări au precomandat circa un miliard de doze din acest vaccin. El va avea denumirea Sputnik V, nume ce aminteşte de primul satelit lansat pe orbită. Rusia preconizează producția industrială a vaccinului pentru luna septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel