Data publicării:

OMS cere controale la laboratoarele din China cu primele cazuri de COVID-19

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

OMS cere un control al laboratoarelor din China unde au fost înregistrate primele cazuri de COVID-19, în cadrul anchetei cu privire la originea virusului. 

Alegeri prezidentiale 2024

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut vineri un control al laboratoarelor unde au fost identificate primele cazuri de Covid-19 în China, în continuarea anchetei cu privire la originile pandemiei, relatează AFP.

Potrivit OMS, trebuie făcute studii ori luate măsuri în cinci domenii principale, acestea incluzând "controale ale laboratoarelor şi institutelor de cercetare active în regiunea unde au fost identificate primele cazuri umane în decembrie 2019", a indicat într-o reuniune vineri cu reprezentanţii statelor membre directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

De asemenea, OMS are în vedere efectuarea de "studii integrate cu privire la oameni, animale sălbatice, animale din captivitate şi din crescătorii şi la mediu", precum şi "studii care să dea prioritate zonelor geografice unde a fost semnalată cel mai devreme circulaţia SARS-CoV-2 şi zonelor limitrofe unde s-a constatat o prevalenţă puternică a coronavirusului legat de SRAS (SARSr-CoV) în rezervoare non-umane".

"Ne aşteptăm din partea Chinei să pună la dispoziţie toate datele"



Organizaţia cere totodată "studii cu privire la pieţele de animale din Wuhan şi împrejurimi" şi "lucrări suplimentare de epidemiologie şi epidemiologie moleculară asupra primelor secvenţe ale virusului".

"Ne aşteptăm din partea Chinei să susţină această nouă fază a procesului ştiinţific punând la dispoziţie toate datele pertinente, în mod transparent, şi de asemenea ne aşteptăm de la toate statele membre să susţină procesul ştiinţific abţinându-se de la politizarea lui", a adăugat directorul OMS.

Organizaţia internaţională cu sediul la Geneva se confruntă cu o presiune crescândă pentru organizarea unei noi anchete aprofundate asupra originilor pandemiei de COVID-19. Concluziile unei anchete comune întreprinse în China la începutul anului de către cercetători chinezi şi o echipă selecţionată de OMS nu a făcut lumină în acest sens, scrie Agerpres.

"Noi variante de COVID-19 ar putea să apară"

Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a atenţionat joi împotriva unei "mari probabilităţi" de apariţie a unor noi variante de coronavirus, "posibil mai periculoase", informează AFP, scrie Agerpres. 

"Pandemia este departe de a se fi încheiat", notează într-un comunicat aceşti experţi care îl consiliază pe directorul general al OMS. "Există o mare probabilitate de apariţie şi de răspândire a unor noi variante îngrijorătoare posibil mai periculoase şi mai dificil de controlat" decât cele deja înregistrate de agenţia ONU, au adăugat ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel