OMS avertizează: EBOLA se poate extinde
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Epidemia de EBOLA se poate extinde. Specialiștii OMS spun că sunt temeri că se vor înregistra mii de noi cazuri. 

În timp ce epidemia, cea mai gravă de la apariţia virusului în 1976, a provocat deja peste 2.000 de morţi de la începutul anului în Liberia, Sierra Leone şi Guineea, cel mai rău urmează să vină.

"Mai multe mii de noi cazuri de Ebola sunt aşteptate în următoarele trei săptămâni în Liberia", ţara cea mai afectată, a afirmat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

OMS a declarat că se aşteaptă la o "creştere exponenţială" în ţările în care există o transmitere intensă a virusului.

Potrivit bilanţului organizaţiei din 5 septembrie, aproximativ 4.000 de persoane au fost deja infectate, dintre care 2.097 au murit în trei dintre cele mai afectate ţări. Decese au fost înregistrate şi în Nigeria, prima putere economică a continentului, iar un caz a fost confirmat în Senegal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel