Omletă suedeză. Rețeta delicioasă de Fin Äggröra
Dacă vrei un mic dejun altfel, poți încerca omleta suedeză. Iată rețeta de Fin Äggröra.
Omletă suedeză
Ingrediente pentru 5 porţii
6 - 8 ouă
1/2 - 3/4 cană lapte sau smântână
1/2 linguriţă sare
1 1/2 lingură unt sau margarină
Cum se prepară
Omleta papară perfectă trebuie să fie deschidă la culoare şi cremoasă. Pentru cele mai bune rezultate, bate ouăle foarte bine înainte de a le găti şi pune-le la foc mic, potrivit clickpoftabuna.ro. Baţi ouăle într-un vas mediu. Adaugi laptele (sau smântâna) şi sarea. Într-o tigaie, la foc mic, topeşti untul sau margarina. Pui amestecul de ouă şi laşi la foc mic. Foloseşti o lingură de lemn şi amesteci din când în când. (Flacăra mică este importantă, pentru că astfel vor rămâne deschise la culoare). Va dura cam 20 de minute până se fac ouăle şi vor fi gata de servit. Poţi servi cu somon afumat sau şuncă. Sau ce vrei tu.
Omletă împăturită cu șuncă și cașcaval
Ingrediente
3 ouă
1 linguriţă amestec de verdeţuri
2 linguri de unt
1 linguriţă apă
3 linguri caşcaval ras
50 g şuncă
sare
Cum se prepară
Bate ouăle cu verdeţurile (tarhon şi pătrunjel) o lingură de unt moale, adaugă sare după gust şi o linguriţă de apă, potrivit retetepractice.ro. Încinge o tigaie şi topeşte cealaltă lingură de unt în ea. Pune compoziţia de unt în tigaie şi roteşte-o deasupra focului pentru ~20 de secunde, până ce omleta începe să se închege. Presară şunca tăiată cubuleţe şi caşcavalul ras. După 1-2 minute, ridică marginile omletei şi suprapune o jumătate peste cealaltă. Deasupra preparatului împăturit presară încă puţin caşcaval şi lasă omleta până când caşcavalul se topeşte. Serveşte omleta cu roşii cherry alături.
Opţional, poţi împacheta omleta în stilul celei franţuzeşti: ridică pe rând marginile omletei şi adu-le către centru. Serveşte omleta cu îmbinarea în jos, pentru o prezentare mai elegantă.
Omletă țărănească în lipie
Ingrediente
5 ouă
150 g brânză de burduf
1/2 ardei roşu
150 g jambon
1 ceapă verde
sare şi piper
2 lipii
unt
salată
ridichi
roşii
rucolq
baby spanac
ulei de măsline
măsline
sare
Cum se prepară
Jambonul şi legumele se toacă mărunt. Se bat ouăle împreună cu condimentele şi brânza de burduf, potrivit cookingathome.ro. Se încinge o tigaie antiaderentă, se unge cu puţin unt şi se pun la gătit jambonul şi legumele, pentru câteva minute. Apoi se toarnă ouăle şi brânză. Se lasa 2 minute, până prinde o crustă la bază, după care se aşează o lipie, pe toată suprafaţa. Se mai lasa 1 minut, după care se răstoarnă pe partea cu lipia, pe o farfurie mai mare. Se aşează şi cealaltă lipie şi se pune din nou la tigaie. Se mai lasa 2-3 minute, până se rumeneşte lipia. Se taie triunghiuri şi se serveşte alături de salată!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News