Data publicării:
Ioan Oltean: Elena Udrea o femeie deosebită. Nu e arogantă
Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
elena-udrea-silviu-matei
Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă Elena Udrea a fost arogantă, a răspuns că nu.
[caption id="attachment_239074" align="alignleft" width="276"] sursă foto: Mediafax[/caption] La întrebarea dacă PDL a avut de suferit din cauza ei, a spus: "Ce aveţi cu Elena Udrea? E o femeie deosebită. Ce aveţi?", scrie Mediafax. Întrebat cine sunt persoanele care au adus prejudicii imaginii partidului, Ioan Oltean a spus: "Nu îmi cereţi mie să fac în acest moment analize de genul acesta. Electoratul ne-a arătat la alegerile locale. Mai ştim şi noi. Combinăm ceea ce ştim şi noi cu ce ne-a spus electoratul şi vom încerca să găsim o variantă care să fie optimă din toate punctele de vedere". El a făcut apoi unele comentarii legate de aroganţa în politică. "Aroganţa în politică este un mare defect indiferent cine o are. Omul politic arogant poate avea un succes de moment, dar nu va avea succes pe termen mediu şi lung. De aceea, cei care sunt aroganţi, care se păstrează în acest mediu, sigur că nu au ce căuta în politică. Omul politic nu are voie să fie arogant, nu trebuie şi nu poate fi arogant. Cu cine să fie arogant? Cu cetăţeanul care i-a dat votul? Arogant cu partidul care te-a susţinut?", a spus Oltean. Întrebat dacă Elena Udrea a fost o persoană arogantă, Oltean a răspuns: "Nu! Nu". Altă jurnalistă a insistat întrebând dacă PDL a avut de suferit din cauza Elenei Udrea, iar Oltean a răspus: "Ce aveţi cu Elena Udrea? E o femeie deosebită. Ce aveţi? Voi, femeile, în loc să vă susţineţi unele pe altele, să vă promovaţi, vă daţi în cap. Nu, femeile trebuie să fie promovate în politică". Oltean a explicat că el ar promova şi mai mult femeile în politică. "Eu nu sunt un misogin, să fie lucrurile foarte clare. Eu aş vrea ca în partid să fie 70 la sută femei şi 30 la sută bărbaţi, în Parlament să fie măcar 30-40 la sută, dar asta este", a spus Ioan Oltean. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, la România TV, că unii dintre foştii lideri ai partidului au dat dovadă de o anumită aroganţă în timpul guvernării PDL, dând-o ca exemplu pe Elena Udrea, dar şi pe fostul premier Emil Boc.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News