Data publicării:

Oltean dezvăluie câți români nu știu denumirea corectă și sigla ARD

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, afirmă că cel puţin 40% din electorat nu cunoaşte denumirea corectă şi sigla Alianţei România Dreaptă (ARD), ceea ce reprezintă un dezavantaj pentru Alianță și impune un efort suplimentar pentru formațiunile care fac parte din ARD, în campania electorală.

"Am fi nedrepţi dacă nu am recunoaşte că, în momentul acesta, cel puţin un 40 la sută din electorat nu ştie despre denumirea corectă a alianţei noastre, de sigla noastră, această inimă care bate. De aceea, noi va trebui să facem un efort suplimentar faţă de alte formaţiuni care merg cu numele vechi pentru a induce în opinia publică, în mod corect, sigla noastră şi denumirea corectă a alianţei", a declarat, vineri, Ioan Oltean, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Este un vot uninominal, dar e un vot uninominal sub sigla unui partid sau a unei alianţe. De aceea, în toate materialele de campanie prin care promovăm candidaţii, promovăm şi sigla partidului şi promovăm şi denumirea ARD", a spus Oltean, citează Agerpres.

Liderul PDL Bistrița-Năsăud apreciază că Alianța România Dreaptă a fost creată tardiv, ceea ce reprezintă un dezavantaj în fața alegătorilor, însă PDL a acționat inteligent când a constituit Alianța, ca alternativă "viabilă" la USL.

Ioan Oltean a fost întrebat cum crede că ar fi fost PDL, avantajat sau dezavantajat, dacă intra în alegerile parlamentare cu numele său şi vechea siglă. "Am fi avut un avantaj fiindcă sunt extrem de cunoscute siglele PDL, sigla, imnul, elemente arhicunoscute, dar noi am făcut o construcţie de anvergură, mai complexă, în care forţele politice de dreapta s-au aliat în vederea constituirii unei alternative viabile la ceea ce reprezintă USL azi. De aceea, acest dezavantaj al creării oarecum târzie a acestei alianţe trebuie să îl înlăturăm printr-un comportament politic exemplar şi printr-o acţiune politică mult mai complexă şi mult mai de anvergură", a răspuns democrat-liberalul, care candidează pentru cel de-al șaselea mandat de deputat în colegiul 3 din județul Bistrița-Năsăud, fiind cel mai longeviv parlamentar din județ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel