Aceasta a precizat marţi la Slatina, unde a avut loc o întâlnire zonală organizată în cadrul proiectului menţionat, că anul acesta se lucrează şi se va finaliza construcţia platformelor din localităţile Dobrun şi Vitomireşti, iar anul viitor se vor construi platforme pentru colectarea gunoiului de grajd în comunele Dobrosloveni, Deveselu şi Brastavăţu.
Investiţia pentru construirea fiecărei platforme se ridică la circa 2,1 milioane de lei, include costurile pentru construcţie, echipamente, iar administraţiile locale contribuie cu finanţarea proiectării.
Referitor la modul în care funcţionează cele două platforme de preluare a gunoiului de grajd din localităţile Traianu şi Fărcaşele, Naiana Milea a arătat că la Fărcaşele gradul de colectare este unul scăzut, iar la Traianu gradul de colectare este ridicat şi obiectivul funcţionează "foarte bine".
O reuniune de lucru zonală cu tema "Gunoiul de grajd - bunăstare pentru fermieri" a fost organizată marţi, la Slatina, de Ministerul Apelor şi Pădurilor, în cadrul proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi", la eveniment participând aproximativ 100 de persoane, reprezentanţi ai primăriilor de comune din Olt şi Dolj, specialişti de la APIA, Direcţia pentru Agricultură, Sistemul de Gospodărire a Apelor şi Administraţiile Bazinale Olt şi Jiu, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia pentru Protecţia Mediului, ANSVSA, membri ai unor asociaţii de fermieri.
La reuniunea din Slatina au fost prezentate beneficiile sistemului public de colectare şi gestionare a gunoiului de grajd pentru fermieri şi administraţiile locale.
În perioada 2008 - 2017 au fost amenajate în ţară 86 de platforme pentru managementul gunoiului de grajd, 12 sisteme de canalizare cu staţie de tratare, o staţie de biogaz, 250 de kilometri de perdele forestiere, iar pentru perioada 2017 - 2022 investiţia în acest proiect este estimată la 50 de milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video