Data publicării:

Olt: Al treilea aparat de radiologie de la SJU Slatina, pus în funcţiune

Autor: DCNews Team | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Un al treilea aparat de radiologie a fost pus, marţi, în funcţiune la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, noul echipament fiind amplasat în clădirea 'Medicală', iar celelalte două în Ambulatoriu şi în corpul central, astfel încât nu va mai fi necesar transportul pacienţilor care au nevoie de investigaţii radiologice de la un corp de clădire la altul. 

Potrivit managerului SJU Slatina, Cătălin Rotea, noul echipament a costat 1,5 milioane lei şi este unul de ultimă generaţie. El va fi folosit în special pentru pacienţii din secţiile din corpul medial, care până acum erau transportaţi în Ambulatoriul spitalului pentru investigaţii imagistice. Rotea a menţionat că în corpul de clădire 'Medicală' vor continua dotările cu echipamente, însă în acelaşi timp se va reabilita complet întreaga clădire, însemnând toate saloanele din toate secţiile (Nefrologie, Diabet, Oncologie, Endocrinologie, Gastroenterologie etc.) cât şi exteriorul imobilului.

Managerul SJU Slatina precizat că toate investiţiile începute în clădirea 'Medicală' au termen de finalizare vara anului 2020. Până în prezent, pe lângă punerea în funcţiune a noului aparat de radiologie, a fost finalizată reabilitarea secţiei de Oncologie, de la etajul al cincilea al clădirii, însemnând toate cele şase saloane, grupurile sanitare, holul dotarea cu mobilier nou (paturi, noptiere), cu echipamente pentru perfuzii, frigidere etc.

Totodată, a fost înlocuit liftul interior şi au început lucrările pentru un lift exterior. Prezent marţi la SJU Slatina, într-o vizită în secţia de Oncologie, la care s-a finalizat reabilitarea, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a declarat că susţinerea instituţiei pentru investiţiile de la spital va continua şi a menţionat că vor intra în şantier patru etaje din blocul Materno-infantil şi secţia de Pneumoftiziologie Scorniceşti, iar corpul central va fi reabilitat atât la exterior cât şi la interior. Potrivit unor surse medicale, la Slatina se prezintă pentru investigaţii imagistice şi pacienţi din alte judeţe, chiar şi de la Craiova, în condiţiile în care SJU are şi computer tomograf şi RMN. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel