Data publicării:
Performanță uimitoare! România, primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial, la Olimpiada Internaţională de Matematică 2022
Lotul de matematică al României a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial la Olimpiada Internaţională de Matematică.
'Cea mai bună performanţă în ultimii 25 ani! Lotul de matematică al României a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial', a scris ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vineri, pe pagina sa de Facebook.
El i-a felicitat pe cei şase elevi români (trei elevi de clasa a X-a şi trei elevi de clasa a XI-a), precum şi pe profesorii şi pe coordonatorul Lotului de matematică al României, conf. dr. Cătălin Gherghe.
105 ţări au participat la Olimpiada Internaţională de Matematică, organizată la Oslo
În acest an, Olimpiada Internaţională de Matematică a fost organizată la Oslo. Au participat 105 ţări.
'Lotul României s-a clasat înaintea tuturor celorlalte ţări europene. La nivel mondial, România a obţinut locul 5. Primele locuri au fost ocupate de China şi Coreea, urmate de SUA şi Vietnam. România a obţinut două medalii de aur şi patru medalii de argint', a precizat ministrul Educaţiei.
Ciucă: Mândri de rezultatele lotului de matematică al României; a obţinut primul loc în Europa la Olimpiada internaţională
- Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că tinerii din lotul de matematică al României, care au obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial la Olimpiada internaţională de matematică, 'au repus şcoala românească de matematică pe harta performanţei internaţionale'.
'Mândri de rezultatele Lotului de matematică al României, care a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial la Olimpiada internaţională de matematică. Tinerii noştri au obţinut cea mai bună performanţă din ultimii 25 de ani prin multă muncă, disciplină şi perseverenţă! Au repus şcoala românească de matematică pe harta performanţei internaţionale! Medaliile de aur câştigate de Radu Dragomirescu şi David-Andrei Anghel, alături de cele de argint obţinute de Andrei Moldovan, Vlad-Titus Spătaru, Radu Lecoiu şi Andrei Chiriţă, ne dau speranţă şi ne confirmă necesitatea de a le oferi elevilor noştri sclipitori şansa de a străluci în cadrul unui sistem educaţional care să le încurajeze şi să le susţină marea performanţă', a menţionat premierul, într-un mesaj pe pagina de Facebook a Guvernului.
El i-a felicitat 'din toată inima' pe cei şase elevi, pe profesorii şi pe coordonatorul lor, conf. dr. Cătălin Gherghe. 'Delegaţia României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe (Leader) şi însoţită de Marius Perianu (Deputy Leader) şi de Lucian Ţurea (Observator). La 63 se ani de la prima ediţie a Olimpiadei internaţionale de matematică, organizată la iniţiativa României, tinerii noştri arată că românii îşi merită locul în elita mondială. Mult succes mai departe', a mai spus Ciucă.
Citește și - Echipa României a obținut 6 medalii și locul I pe echipe la Olimpiada Balcanică de Matematică
Lotul olimpic de matematică al României a obținut 6 medalii (două medalii de aur, trei medalii de argint și o medalie de bronz) și locul I pe echipe la a XXXIX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică (BMO) pentru seniori (4 - 9 mai, Agros, Cipru).
Medaliații cu aur sunt Andrei Moldovan (clasa a XI-a) și David-Andrei Anghel (clasa a X-a), elevi la Liceul Internațional de Informatică din București. Medaliile de argint au fost adjudecate de Diana Țolu (clasa a XII-a) și Robert Dragomirescu (clasa a XI-a), elevi la Liceul Internațional de Informatică din București, respectiv Andrei Giovani Chiriță (clasa a X-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București). Radu-Andrei Lecoiu, elev în clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică din București, a obținut medalia de bronz.
În clasamentul țărilor participante, performanțele individuale cumulate au plasat România pe locul I (cu un total de 168 de puncte din 240 posibile). Echipa României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (lider de echipă) și lect. dr. Mihai Chiş de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara (lider adjunct).
Elevii români au învins echipe din alte 15 state
La ediţia din acest an a Olimpiadei Balcanice pentru seniori (competiţie de nivel regional), prima în format fizic după anul 2019, au participat echipe din 15 state: Albania, Bosnia şi Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Republica Moldova, România şi Serbia (state membre cu statut permanent) şi Arabia Saudită, Azerbaidjan, Italia, Kazahstan şi Marea Britanie (invitate). Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News