Data publicării:

Olguța Vasilescu, după mutarea USR: Românii se vor întoarce împotriva românilor

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Lia Olguța Vasilescu (PSD) a comentat măsurile propuse într-un proiect legislativ.

„De când au intrat în Parlamentul României, senatorii și deputații USR nu au părut interesați decât de soarta și voturile românilor din Diaspora. Acum au depus o nouă inițiativă legislativă care prevede că românii care se întorc în țară de la muncă din străinătate, trebuie să aibă salarii mai mari decât cei care au rămas să muncească aici, dacă se angajează în România.

Se solicită ca cei veniți din diaspora să nu plătească deloc impozit pe salariu, iar contribuțiile plătite la sistemul de pensii să fie reduse cu mai mult de jumătate față de angajații care au lucrat doar în țară. Cu alte cuvinte, deși muncesc în aceleași condiții precum cei rămași acasă, să primească un net mai mare.

Dacă la prima vedere pare o lege menită să atragă românii înapoi în țară, aplicarea ei ar duce, în realitate, la un exod mărit al celor care speră că, dacă primul lor loc de muncă e în străinătate, beneficiază de tratament preferențial.

Trecând peste faptul că o astfel de lege este profund discriminatorie, ea nu face altceva decât să adâncească frustrarea unei categorii și întoarcerea românilor contra românilor. Fondul de pensii trebuie alimentat de toți contributorii ca să nu mai fie necesară intervenția statului pentru susținerea lui, iar impozitul este obligatoriu pentru toți cetățenii.

Având în vedere minciuna lansată de USR-iștii care spun că luptă pentru eliminarea pensiilor speciale și au venit în parlament cu o propunere de majorare a acestora, de fapt, precum și anunțul lor că nu sunt de acord cu impozitarea mai mare a veniturilor celor care au pensii speciale, așa cum a propus PSD printr-o inițiativă legislativă, înțelegem mai lesne gravitatea măsurilor propuse. Nu e inițiativa oarecare, e una semnată chiar de liderul lor Dan Barna, ca să ne înțelegem...

Cred că e mai util să majorăm salariile celor care lucrează în țară, de o asemenea manieră încât să îi stimuleze și pe cei care lucrează în străinătate să revină acasă, nu să îi discriminăm pe unii față de ceilalți”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe contul de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel