Grupul Clariant va produce la Craiova bio-etanol, dar şi lignină, care vor fi folosite, printre altele, şi de către Termocentrala CET II. Investiţia presupune o tehnologie modernă, care va primi ajutor financiar atât de la UE, cât şi de la Ministerul Finanţelor din România.
Citește și: Ce spune primarul Robu despre Olguța, după ce a pierdut investiția Clariant
„Nu am vrut să facem publică venirea Clariant până nu aveam date concrete. E o nouă izbândă în faţa Timişoarei, după atragerea firmei ETI şi sperăm să se reorienteze către Craiova cât mai mulţi investitori mari, având în vedere facilităţile pe care le oferim”, a explicat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, pentru Jurnalul Olteniei.
Proiectul va primi un ajutor de 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Totodată, iar 66 de milioane de lei vor veni de la statul român, compania fiind pe lista scurtă de la Ministerul Finanţelor pentru ajutorul de stat, au precizat autoritățile locale. Investiţia ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului viitor şi va fi realizată în vecinătatea CET II.
Clariant s-a extins prin încorporarea activităţii de produse chimice de specialitate Hoechst (Germania) în 1997, precum şi prin achiziţia BTP plc (Marea Britanie) în 2000 şi a diviziei Masterbatches în 2006. În 2008, grupul a cumpărat furnizorii de coloranţi de top din Statele Unite, Ryte Systems şi Ricon Colors. Cea mai recentă achiziţie, conform site-ului grupului, a fost compania inovativă de chimicale speciale Süd-Chemie (Germania), care a fost definitivată pe 21 aprilie 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!