Data publicării:

Odysseus își va întrerupe astăzi misiunea pe Lună. Inginerii se așteaptă să piardă contactul cu modulul de aterizare

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Misiunea lui Odysseus ar fi trebuit să dureze între o săptămână și 10 zile, dar acum este programată să se oprească la cinci zile după ce a aselenizat pe o parte a Lunii.

Nava a aselenizat pe suprafața lunară săptămâna trecută, în urma unei coborâri care a fost o adevărată "încercare". Astfel, primul modul privat de aselenizare a ajuns pe Lună și primul din SUA din 1972 încoace.

Misiunea lui Odysseus ar fi trebuit să dureze între o săptămână și 10 zile, dar acum este programată să se oprească la cinci zile după ce a aselenizat pe o parte a Lunii și rămâne de văzut cât de multe date științifice ar putea fi pierdute.

Intuitive Machines - care a lansat sonda împreună cu NASA - a recunoscut că eroarea umană și renunțarea la teste ar fi putut contribui la scurtarea duratei de viață.

"Cu siguranță ar fi fost lucruri pe care am fi putut să le facem pentru a o testa și pentru a o porni efectiv", a declarat Mike Hansen, șeful sistemelor de navigație al companiei.

"Acestea ar fi fost foarte consumatoare de timp și foarte costisitoare", mai spune Hansen.

Odysseus a prins partea de jos a unuia dintre cele șase picioare de aselenizare pe suprafața lunară inegală și s-a răsturnat

O defecțiune în timpul zborului a telemetrelor ghidate cu laser, înainte de aselenizare în apropierea polului sudic al Lunii, a forțat Odysseus să intre pe o orbită suplimentară pentru a da controlorilor timp să elaboreze o aterizare improvizată.

Defecțiunea - identificată cu doar câteva ore înainte de coborâre - s-a produs deoarece inginerii companiei nu au deblocat înainte de lansare comutatorul de siguranță al laserului, care poate fi dezactivat doar manual.

Hansen, care a creat "patch-ul" software ce a rezolvat problema, a declarat că firma nu a determinat încă dacă soluția de navigație ad-libbed - care a folosit un sistem experimental furnizat de NASA pe modulul de aterizare - ar fi putut fi un factor în aselenizarea laterală a navei spațiale.

Compania a declarat vineri că Odysseus a prins partea de jos a unuia dintre cele șase picioare de aselenizare pe suprafața lunară inegală și s-a răsturnat, aparent sprijinindu-se pe o piatră.

Acest lucru a limitat expunerea la soare a panourilor sale și a însemnat că antenele erau îndreptate spre suprafața lunii, ceea ce a blocat unele comunicații.

Intuitive Machines a declarat că a cheltuit aproximativ 100 de milioane de dolari pentru modulul de aselenizare și a primit 118 milioane de dolari de la NASA, conform Sky News.

CITEȘTE ȘI: ”Bine ați venit pe Lună. Salt uriaș înainte pentru întreaga omenire”. Prima navă privată a ajuns pe Lună: SUA, întoarcere după mai mult de jumătate de secol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel