Data publicării:
Odesa, atacată de Rusia cu 4 rachete de croazieră, în timp ce persistă ameninţarea de atacuri cu rachete dinspre Marea Neagră
Armata rusă a lansat luni patru rachete de croazieră împotriva oraşului-port Odesa, din sudul Ucrainei, potrivit unor surse locale, citate de agenţia de presă Ukrinform, preluată de EFE.
Acest nou atac coincide cu ziua de 9 mai când Rusia marchează victoria sovietică împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la care au participat un număr foarte mare de ucraineni.
Patru rachete de tipul Oniks, lansate dintr-un sistem dislocat în peninsula Crimeea
Patru rachete de tipul Oniks au fost lansate dintr-un sistem dislocat în peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, a indicat Consiliul municipal din Odesa.
Autorităţile locale au subliniat că, prin acest atac, Rusia îşi continuă strategia de 'distrugere a infrastructurii şi de exercitare a unei presiuni psihologice asupra populaţiei civile', subliniind că riscul ca acest tip de agresiune să continue în regiune este 'foarte ridicat'. Însă nu se precizează dacă atacul de luni s-a soldat cu pagube materiale sau cu victime umane.
Alte atacuri lansate duminică în direcția regiunii Odesa
Duminică, armata a lansat rachete de croazieră în direcţia regiunii Odesa dinspre Marea Neagră.
De altfel, Ministerul ucrainean al Apărării a avertizat luni cu privire la ameninţarea utilizării în continuare de către Rusia a rachetelor de croazieră din Marea Neagră asupra unor ţinte militare şi civile ucrainene, informează agenţia de presă ucraineană Unian.
'În apele Mării Negre se află la ora actuală şapte nave purtătoare de rachete de croazieră de tipul Kalibr cu lansare de pe mare. O salvă concomitentă a lor însumează aproximativ 50 de rachete', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Oleksandr Motuzianik.
El a subliniat că persistă ameninţarea lansării unor atacuri ruseşti cu rachete asupra Kievului şi periferiilor sale. 'Ştim despre sisteme de rachete tactice de tip Iskander amplasate pe teritoriul Republicii Belarus, ştim şi despre şapte nave în Marea Neagră şi Marea Azov, care transportă rachete de croazieră maritime de tipul Kalibr, cu ajutorul cărora Rusia poate lansa atacuri împotriva întregului teritoriu al Ucrainei', a spus Motuzianik.
Reprezentantul Ministerului ucrainean al Apărării a adăugat că nicuna dintre regiunile ucrainene nu este ferită de atacurile cu rachete ruseşti şi a recomandat tuturor prudenţă şi ca alarma în cazul de atac aerian să nu fie neglijată. Săptămâna trecută, acelaşi purtător de cuvânt afirma că navele ruseşti din Marea Neagră şi Marea Azov ar dispune doar de 22 de rachete Kalibr, notează Unian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News