Data publicării:

Octavian Popa: ”Unul dintre puținele adevăruri rostite de Traian Băsescu”. Primul adversar este statul român

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Octavian Marius Popa, fost șef al Gărzii de Mediu, acuză greșeli intenționate în transpunerea legilor de mediu în România.

”Domnul Băsescu a zis unul dintre puținele adevăruri pe care le-a rostit, că statul român este un stat mafiot”, a afirmat Octavian Marius Popa, fostul șef al Gărzii de Mediu, invitat la DCNewsTV, în emisiunea ”Ce se întâmplă?”. 

”Păi el nu a fost șeful statului? Că așa își spunea”, a întrebat jurnalistul Răzvan Dumitrescu.

”A fost unul dintre cei care a contribuit la întărirea și consolidarea acestor mafioți (...). Dar vreau să vă spun că asta este situația, primul adversar al acestor tehnologii este statul român, reprezentat de Ministerul Mediului și de Agenția de Mediu. Dacă v-aș arăta ce răspunsuri aberante am primit din partea acestei agenții, că, de exemplu, nu poți să ai acces la deșeuri, pentru că deșeurile trebuie date societăților comerciale care au câștigat contractele de colectare, dar întrebarea firească era ”aceste societăți comerciale nu pot să ne predea nouă deșeurile în loc să le ducă la depozit?” După care și-au mai nuanțat răspunsul, spunând că nu au ei treabă, ci acele entități din județe, SMID se numesc, care se ocupă cu gestionarea deșeurilor, de fapt, dau contractele de concesiune a deșeurilor la un nivel județean, dar nu aș vrea să intru în amănunte tehnice... Ei erau acoperiți de o lege dată de minister, o lege care reprezenta o transpunere greșită a unei directive europene”, a răspuns Popa. 

”Transpunere greșită sau intenționat greșită?”, a întrebat gazda emisiunii. 

”Intenționat greșită, bineînțeles! Eu nu mai cred în întâmplări, pentru că dacă cineva greșește, în momentul în care realizează, dacă i se atrage atenția... ”, a început Popa să spună. 

”Corectează!”, a completat Dumitrescu. 

Deșeurile, o resursă neexploatată din cauza ”greșelilor intenționate”

”Da”, a confirmat invitatul emisiunii. ”Deci ăsta trebuie să fie primul reflex. Hai să zicem că nu o face din prima, că sunt orgolii, dar este primul reflex, eu vă spun, ce-i drept, nu am făcut-o scris, dar am sesizat și organe de cercetare penală, pentru că anumite fapte comise de Ministerul Mediului mie mi se pare că îmbracă un caracter penal. Ca să nu mai vorbesc de faptul că nu facem aceste lucruri, că nu încercăm să folosim deșeurile pentru a produce energie verde, îngrășăminte, gaz metan. Ne creează alte probleme, pentru că riscăm un infringement pe mediu și problemele de aici se tot acumulează în timp”. 

”De câțiva ani ni se tot atrage atenția”, a intervenit Dumitrescu. 

”De câțiva ani ni se atrage atenția, iar în urma ultimei veniri a comisarului european pe mediu mi-a spus foarte senin, zâmbind, nu mai știu la ce post de televiziune a fost, că a atras atenția autorităților române și cineva i-a întrebat dacă sunt conștienți și au zis că da, sunt conștienți”, a dezvăluit Popa. 

Vezi mai mult în video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel